Obligatiile cumparatorului la achizitionarea unei locuinte24/07/2006 

In cazul unei tranzactii imobiliare, obligatii revin nu numai vinzatorului, ci si cumparatorului. Acesta are obligatia de a achita vinzatorului pretul convenit, precum si, de regula, spetele vinzarii, astfel cum sint acestea structurate in taxa de timbru, onorariu notarial si timbru judiciar. In vederea intocmirii unei tranzactii imobiliare, atit cumparatorul, cit si vinzatorul trebuie sa se prezinte in fata notarului public ales avind asupra lor un document valabil de identitate, iar in situatia in care nu se pot prezenta personal, urmeaza sa intocmeasca o procura speciala si autentificata in acest sens. In situatia in care una dintre parti nu se afla pe teritoriul statului roman, aceasta are posibilitatea de a intocmi o astfel de procura fie prin intermediul oficiilor consulare si ambasadelor Romaniei din strainatate, fie prin intermediul unui notar public din statul unde se gaseste, insa, in aceasta din urma situatie, procura trebuie, dupa caz, supralegalizata sau apostilata conform Conventiei Internationale de la Haga, la care Romania este parte. Ulterior intocmirii actului privind transferul dreptului de proprietate, in aceeasi zi sau cel tirziu in ziua imediat urmatoare efectuarii sale, notarul public instrumentator va trimite un exemplar al actului spre inregistrare la oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara competent, fapt care constituie o masura de siguranta in plus pentru cumparator, in sensul ca dreptul sau de proprietate va fi inregistrat de indata in Cartea Funciara competenta, fiind astfel la adapost de o eventuala rea-credinta a fostului proprietar, care astfel nu poate instraina acelasi bun de mai multe ori. Noul proprietar are obligatia si interesul de a inregistra bunul astfel dobindit in evidentele fiscale tinute de adminstratia financiara pe raza careia este situat acest bun imobil. Indeplinirea formalitatilor sint conditii cumulative si esentiale pentru incheierea in mod valabil a unei tranzactii imobiliare. - Rodica Ditu, notar public

Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 31/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Cererea a dublat chiriile
• ( 31/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Evaluarea – afacere care produce milioane de euro
• ( 31/07/2006 ) LEGISLATIE IMOBILIARA: Tranzactiile vor fi verificate de stat
• ( 31/07/2006 ) LEGISLATIE IMOBILIARA: Certificatul care face pretul casei
• ( 31/07/2006 ) CONSTRUCTII: Inca 16 blocuri-turn in Bucuresti
• ( 31/07/2006 ) CONSTRUCTII: Piscina de la NASA cu 9.000 de euro
• ( 31/07/2006 ) ARHITECTURA: Bloc "inteligent" in Capitala
• ( 27/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Imobilele de pe litoral, mai scumpe cu 20%
• ( 27/07/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Spatiile deschise: avantaje si dezavantaje
• ( 26/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: "Spalarea banilor" va controla agentiile imobiliare
• ( 26/07/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Sfaturi practice pentru renovarea parchetului
• ( 26/07/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Amenajarea locuintei in stil britanic
• ( 24/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Turismul de masa, partas la prabusirea litoralului
• ( 24/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Construiesti sau cumperi?
• ( 24/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: BNR va descuraja constructiile noi
• ( 24/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Profit din casa la mare
• ( 24/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Vile noi in Brasov
• ( 24/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: In Varsovia, doua camere la bloc se vind pe 37.000 de euro
• ( 24/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Sistemul „antihot“ costa 1.000 de dolari
• ( 24/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Strainii alearga dupa birourile romanesti
• ( 24/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Mall-ul, parcul si etajul dau valoarea apartamentului
• ( 24/07/2006 ) LEGISLATIE IMOBILIARA: Obligatiile cumparatorului la achizitionarea unei locuinte
• ( 24/07/2006 ) LEGISLATIE IMOBILIARA: Disputa pe asigurarea caselor
• ( 24/07/2006 ) CONSTRUCTII: UE intareste cimentul din case
• ( 19/07/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Folii de pus in rama
• ( 18/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Revolutie imobiliara in judetul Prahova
• ( 18/07/2006 ) LEGISLATIE IMOBILIARA: 20 de euro prima anuala de asigurare pentru apartament
• ( 17/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Terenurile agricole, afacerea sezonului
• ( 17/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Birouri rentabile la coltul strazii
• ( 17/07/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Vile la pret de bloc
Pagina 72 / 81
<<<71727374757677787980>>>