Prime majorate pentru cumpararea unei locuinte05/12/2008 

Guvernul a decis ieri majorarea primelor acordate de stat tinerilor care deţin economii la băncile care derulează programe pentru locuinţe şi creşterea subvenţiei de stat de la 20 la 30% din cheltuielile pentru construirea unei case proprietate personală.

Valoarea primei anuale pentru economiile din băncile care derulează programe pentru locuinţe va creşte de la 15 la 25% din sumele economisite, pentru tinerii care doresc să-şi cumpere o locuinţă. Valoarea minimă a primei anuale de care beneficiază tinerii a fost, de asemenea, majorată de la 120 la 250 de euro.

Prima de stat se acordă tuturor categoriilor de deponenţi, în funcţie de vârsta persoanei şi de numărul de copii. În 2009, vor primi aceste prime de stat circa 150.000 de beneficiari, sumele fiind aferente anului 2008.

Altă măsură se referă la creşterea subvenţiei de stat de la 20 la 30% din cheltuielile pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Această subvenţie nu poate depăşi echivalentul în lei a sumei de 15.000 de euro (comparativ cu 10.000 de euro, în prezent). Prevederea se aplică pentru toate locuinţele care nu au fost finalizate şi predate către beneficiari până la data intrării în vigoare a actului normativ.

Sursa: Gazeta de Sud
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 12/12/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Vila cu discount de 1.800.000 de euro
• ( 11/12/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cumpararea casei pe cont propriu necesita multa atentie
• ( 11/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Executor acuzat de tunuri imobiliare
• ( 10/12/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Nu se mai cumpara apartamente in faza de proiect
• ( 10/12/2008 ) CONSTRUCTII: Panouri solare la bloc, un vis prea scump pentru romani
• ( 08/12/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Noua tactica a dezvoltatorului: inchirierea apartamentelor pe care le vand
• ( 08/12/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente mai ieftine cu 20%
• ( 08/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Preturile apartamentelor noi sunt in scadere
• ( 08/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Bancile vand casele ipotecate la jumatate de pret
• ( 05/12/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Bani mai multi de la stat pentru clientii bancilor pentru locuinte
• ( 05/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Prime majorate pentru cumpararea unei locuinte
• ( 05/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Romanii nu reusesc sa cumpere locuinte, in ciuda discounturilor de 5-15% oferite de dezvoltatori
• ( 05/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Case de la ANL in doar 3 ani
• ( 03/12/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Afacere de sarbatori: chiria pe trei-patru luni in doar zece zile
• ( 03/12/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Case imbracate cu lana de oaie
• ( 03/12/2008 ) CONSTRUCTII: Despre importanta subsolului
• ( 03/12/2008 ) CASA SI GRADINA: Mandevilla sau Iasomia braziliana
• ( 02/12/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Dezvoltatorii preschimba in chirie ratele caselor nevandute
• ( 02/12/2008 ) CONSTRUCTII: Intercontinentalul va fi intrecut de un alt turn
• ( 02/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Alegerea si cumpararea locuintei se vor putea face din 2009 prin Internet
• ( 27/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartament, casa sau teren?
• ( 27/11/2008 ) CONSTRUCTII: Doar un apartament, din trei anuntate, va mai fi terminat in 2008
• ( 27/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Casa de 13.000 de euro chiar exista
• ( 27/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Operatiile imobiliare ale „Doctorului Moarte“
• ( 26/11/2008 ) CONSTRUCTII: 30% spatii verzi la cladirile noi
• ( 26/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele vechi se vor ieftini cu 15%
• ( 25/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Facilitatile umfla intretinerea apartamentelor noi cu peste 100%
• ( 25/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Chirii in scadere pentru locuintele de lux
• ( 25/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Basescu: "26.000 de lei, pretul unei case noi"
• ( 24/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Jos pretul caselor!
Pagina 25 / 81
<<<21222324252627282930>>>