Englezii renunta la casele din Transilvania28/10/2008 
Fondul Britanic Fabian România a amânat construcţia a 800 de apartamente în vestul ţării, din cauza condiţiilor nefavorabile cu care se confruntă piaţa imobiliară în momentul de faţă.
Fondul britanic Fabian România a amânat construcţia proiectelor rezidenţiale din Timişoara, Oradea şi Satu Mare, totalizând peste 800 de locuinţe, pentru a le lansa în condiţii de piaţă mai favorabile, arată raportul trimestrial al companiei, citat de MEDIAFAX. Astfel, Fabian estimează că cele trei proiecte vor fi finalizate în perioada 2011-2012. „Strategia de dezvoltare a proiectelor rezidenţiale din vestul României a fost modificată, pentru a reduce riscurile operaţionale şi financiare“, precizează raportul.

Fabian urma să dezvolte la Timişoara, în parteneriat cu compania imobiliară autohtonă Coltex, 250 de apartamente cu o suprafaţă totală de peste 30.000 de metri pătraţi.
„La ansamblul rezidenţial din Timişoara nu s-a început construcţia, iar vânzări nu s-au făcut, întrucât proiectul se află în faza de obţinere a autorizaţiilor de construcţie“, ne-a informat compania Coltex. La Oradea, fondul de investiţii intenţionează să construiască 388 de locuinţe, iar la Satu Mare, circa 165 de apartamente, ambele proiecte fiind dezvoltate în parteneriat cu firma SCD Group, cu capital ungar. Construcţia proiectelor din Oradea şi Satu Mare urma să fie începută în primul trimestru al anului 2009.

Valoarea de piaţă a proiectelor şi cea a proprietăţilor imobiliare deţinute de fondul britanic în România, incluzând şi datoriile, au crescut cu 1,4% în trimestrul al treilea, la 136,6 milioane de euro, faţă de 134,7 milioane de euro la 30 iunie, se arată într-un raport al companiei. Fabian deţine participaţii la 11 proiecte imobiliare în România, respectiv clădirile de birouri Cascades, Cubic Centre, Băneasa Business Centre şi Banu Antonache, Evocentre, Lakeview, Romană, toate din Bucureşti, ansamblul rezidenţial New Town din Capitală, precum şi complexurile de locuinţe la Timişoara, Oradea şi Satu Mare.

Nesiguranţă şi pe piaţa birourilor

Încasările anuale ale Fabian din chirii pe spaţii de birouri au urcat cu 3,2%, îndeosebi datorită prelungirii contractelor cu actualii ocupanţi ai clădirilor Cascades şi Băneasa Business Centre. Cu toate acestea, accesul la finanţare din sectorul privat a devenit mai dificil în România, în urma crizei financiare globale. „Ţinând cont de frânarea creşterii economice şi de instabilitatea pieţelor financiare, ne confruntăm cu nesiguranţă în ceea ce priveşte nivelul viitor al chiriilor pe spaţii de birouri în Bucureşti“, precizează compania în raportul trimestrial.

Nicu Stan
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 06/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: O garsoniera pe credit a ajuns 200.000 de euro
• ( 05/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Strategia Becali pe timp de criza
• ( 05/11/2008 ) CONSTRUCTII: Haosul din urbanism, temperat de guvern
• ( 05/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Asigurarea obligatorie a casei: 10, respectiv 20 de euro
• ( 05/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Criza trage in jos preturile caselor de pe Valea Prahovei
• ( 04/11/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Tapet pe parchet
• ( 04/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cum poti pierde si avansul, si creditul de casa
• ( 04/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Birourile moderne iau clientii vilelor
• ( 03/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Toamna nu a salvat piata imobiliara
• ( 03/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Infrastructura dezastruoasa scade preturile in Pipera
• ( 03/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Tansilvania: Cel mai mare targ imobiliar, fara clienti
• ( 01/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Piata imobiliara din Romania isi va reveni din criza in 2011, iar speculatorii vor disparea
• ( 01/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Pretul apartamentelor a scazut cu pana la 35%
• ( 30/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Terenurile s-au ieftinit cu pana la 40%
• ( 29/10/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Solutii moderne pentru pardoseala
• ( 29/10/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Bucataria viitorului
• ( 29/10/2008 ) CASA SI GRADINA: Lapageria rosea sau Clopotelul de Chile
• ( 29/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Speculatorii din piata imobiliara, «maturati» de criza economica
• ( 28/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum se pierd bani cu un teren ieftin
• ( 28/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Din vile, inapoi la bloc
• ( 28/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Englezii renunta la casele din Transilvania
• ( 27/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele confort doi, ieftinite de criza
• ( 23/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Impozitul pe cladiri si terenuri se va majora substantial din 2011
• ( 23/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Inflatie de case cu chirie
• ( 22/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Ipoteticul aeroport din sudul Capitalei dubleaza pretul terenurilor
• ( 22/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Case mai ieftine? Doar daca dezvoltatorii renunta la o parte din profiturile uriase
• ( 22/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cat costa locuintele noi
• ( 21/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza financiara: in imobiliare, toata lumea pierde
• ( 21/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Minusurile unei case, obligatoriu de prezentat cumparatorului
• ( 20/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi - vanzari in scadere cu pana la 30%
Pagina 27 / 81
<<<21222324252627282930>>>