Locuintele confort doi, ieftinite de criza27/10/2008 
Preţurile apartamentelor confort doi sunt în scădere, iar specialiştii spun că lipsa creditelor va face ca valoarea acestora să scadă şi mai mult.
Băncile au decis să nu mai acorde credite pentru locuinţe doi şi trei, ceea ce va face ca numărul cererilor pentru acest segment de locuinţe să scadă. Interesant este faptul că decizia băncilor afectează o piaţă mică pentru care se înregistra totuşi o cerere foarte mare. Din cauza suprafeţelor mici, mulţi dintre cei care îşi doreau neapărat o locuinţă optau pentru o astfel de variantă. Acest lucru s-a văzut în preţuri. În urmă cu doar câteva luni, proprietarii de apartamente şi garsoniere confort doi sau trei cereau peste 1.500 de euro/metrul pătrat util.

Pentru garsonierele confort doi situate în cartiere căutate, cum ar fi Drumul Taberei, Titan sau Militari, cu suprafeţe utile de 22-25 de metri pătraţi, proprietarii cereau 50.000-53.000 de euro, dar existau şi oferte de 60.000 de euro pentru astfel de locuinţe.
Şi pentru apartamentele cu două camere se cereau preţuri mari. O astfel de locuinţă, cu o suprafaţă utilă de 37-40 mp, în Luică sau Baicului, ajunge la 65.000 de euro, în vreme ce în Drumul Taberei sau Berceni se cer 70.000-80.000 de euro. “S-a ajuns la aceste preţuri deoarece aceia care nu au suficienţi bani aleg o astfel de locuinţă. Nu se uită la preţul pe metru pătrat, ci la cel pe unitate locativă, iar acestea sunt cele mai ieftine”, spune expertul imobiliar Liviu Ureche. Şi aceste locuinţe s-au ieftinit. Astfel, o garsonieră confort doi într-un cartier precum Titan sau Militari se poate cumpăra în prezent cu 40.000-45.000 de euro. Acelaşi trend se confirmă şi pentru locuinţele cu două camere. Pentru un apartament cu două camere confort doi situat în Drumul Taberei sau Berceni se cer în prezent 62.000-65.000 de euro, în vreme ce pentru unul situat în zone mai slab cotate pretenţiile scad la 55.000 de euro.

Decizia băncilor va lovi şi mai mult în preţurile acestor locuinţe. Analiştii imobiliari consideră însă că impactul asupra pieţei nu va fi foarte mare. “În mod normal, ar trebui ca şi preţurile acestor locuinţe să mai scadă, mai ales dacă băncile nu le mai acceptă ca garanţii. Să nu uităm că vorbim despre o piaţă mică, care nu reprezintă decât cel mult 10% din piaţa imobiliară”, spune Ion Radu Zilişteanu. Preţurile nu le vor face însă imposibil de tranzacţionat. “Dat fiind că vorbim despre locuinţele cu cele mai mici preţuri de pe piaţă, este posibil să se realizeze tranzacţii cu banul jos, fără credit, iar restricţiile la creditare să nu aibă un impact aşa de mare”, crede Liviu Ureche.

Valentin Baesu
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 06/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: O garsoniera pe credit a ajuns 200.000 de euro
• ( 05/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Strategia Becali pe timp de criza
• ( 05/11/2008 ) CONSTRUCTII: Haosul din urbanism, temperat de guvern
• ( 05/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Asigurarea obligatorie a casei: 10, respectiv 20 de euro
• ( 05/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Criza trage in jos preturile caselor de pe Valea Prahovei
• ( 04/11/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Tapet pe parchet
• ( 04/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cum poti pierde si avansul, si creditul de casa
• ( 04/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Birourile moderne iau clientii vilelor
• ( 03/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Toamna nu a salvat piata imobiliara
• ( 03/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Infrastructura dezastruoasa scade preturile in Pipera
• ( 03/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Tansilvania: Cel mai mare targ imobiliar, fara clienti
• ( 01/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Piata imobiliara din Romania isi va reveni din criza in 2011, iar speculatorii vor disparea
• ( 01/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Pretul apartamentelor a scazut cu pana la 35%
• ( 30/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Terenurile s-au ieftinit cu pana la 40%
• ( 29/10/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Solutii moderne pentru pardoseala
• ( 29/10/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Bucataria viitorului
• ( 29/10/2008 ) CASA SI GRADINA: Lapageria rosea sau Clopotelul de Chile
• ( 29/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Speculatorii din piata imobiliara, «maturati» de criza economica
• ( 28/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum se pierd bani cu un teren ieftin
• ( 28/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Din vile, inapoi la bloc
• ( 28/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Englezii renunta la casele din Transilvania
• ( 27/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele confort doi, ieftinite de criza
• ( 23/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Impozitul pe cladiri si terenuri se va majora substantial din 2011
• ( 23/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Inflatie de case cu chirie
• ( 22/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Ipoteticul aeroport din sudul Capitalei dubleaza pretul terenurilor
• ( 22/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Case mai ieftine? Doar daca dezvoltatorii renunta la o parte din profiturile uriase
• ( 22/10/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cat costa locuintele noi
• ( 21/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza financiara: in imobiliare, toata lumea pierde
• ( 21/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Minusurile unei case, obligatoriu de prezentat cumparatorului
• ( 20/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi - vanzari in scadere cu pana la 30%
Pagina 27 / 81
<<<21222324252627282930>>>