Constructorii asteapta ajutor de la stat26/01/2009 
Antreprenorii speră ca proiectele de infrastructură şi anvelopare, finanţate de la buget şi din fonduri de la UE, să le salveze de la faliment.

Piaţa construcţiilor e aproape de colaps: firmele nu au mai semnat contracte noi de mai multe luni, iar multe dintre lucrările aflate în desfăşurare au fost, cel puţin temporar, suspendate. Reprezentanţii patronatelor susţin că antreprenorii mai au de recuperat, în total, în jur de 1,7 miliarde de euro pentru lucrări deja realizate în ultimul trimestru al anului trecut. În timp ce pe şantiere bate vântul, o parte dintre muncitori sunt la un pas de a-şi pierde locul de muncă.

Dacă la mijlocul anului trecut, toată lumea vorbea despre un deficit în pri vinţa specialiştilor din domeniu, acum se vorbeşte despre şomaj. Sin gurul care poate scoate piaţa construcţiilor din impas este statul, spun specialiştii. Autorităţile ar putea profita de ocazie să demareze marile proiecte de infrastructură şi reabilitare termică. Mai mult, analiştii spun că se pot face chiar şi economii, dat fiind că preţurile materialelor de construcţie şi a manoperei au scăzut în ultima perioadă cu până la 30%.

ŞANTIERE PUSTII

Mii de muncitori sunt ameninţaţi de şomaj

Criza a afectat cel mai tare sectorul rezidenţial, a cărui dinamică ar putea scădea cu până la 50-55%. „Mai multe proiecte aflate în curs de derulare au fost stagnate, în timp ce dezvoltatorii care abia se aflau la început de drum cu lucrările nu mai au curajul să le demareze. Firmele nu au mai primit contracte noi din septembrie“, afirmă Adriana Iftime, director executiv la Patronatul Societăţilor din Construcţii. Potrivit acesteia, principala preocupare a firmelor este supravieţuirea, fapt pentru care nu vor ezita să concedieze din angajaţi. În următoarele luni, aproape jumătate din cei aproape 400.000 de oameni care activează în acest domeniu ar putea ajunge la „mila statului“.

Excedent de salariaţi

Deocamdată, muncitorii şi-au pierdut locul de muncă doar în cazul în care compania a dat faliment. „Anul acesta vorbim despre o disponibilitate mai mare a forţei de muncă - pe de-o parte sunt cei de la şantierele închise, pe de altă parte se observă, deja, o concurenţă a celor care încep să se întoarcă din Italia sau Spania. Deocamdată vorbim de disponibilizări temporare - deciziile se vor lua în martieaprilie, când forţa de muncă bine calificată îşi va găsi de lucru în noile proiecte de infrastructură, în cazul în care acestea vor demara“, afirmă Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO).

Alţi reprezentanţi din domeniu se tem că situaţia actuală ar putea încuraja dezvoltarea practicii „la negru“. „Dezvoltatorii mai mici vor angaja muncitori ad-hoc, pentru a face economii. Siliţi de împrejurări, oamenii nu vor mai pune preţpe cartea de muncă“, avertizează anteprenorul Nicolae Boştină. Laurenţiu Plosceanu susţine că statul ar trebui acum să joace rolul de investitor strategic.

Teodora Trandafir
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 26/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Se cauta terenuri pentru constructia de spatii logistice
• ( 26/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Industria si imobiliarele, cele mai afectate de criza
• ( 26/01/2009 ) CONSTRUCTII: Constructorii asteapta ajutor de la stat
• ( 26/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Cifrele reale ale crizei imobiliare: minus 35% la tranzactii
• ( 26/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Oferta de apartamente noi - de noua ori peste cerere
• ( 26/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Cartier de vile fara curent electric din cauza datoriilor constructorului
• ( 26/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Tranzactiile imobiliare s-au redus aproape la jumatate
• ( 26/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Proiecte amanate din cauza pietei imobiliare
• ( 23/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Cum te faci stapan de bloc
• ( 23/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Ministrul culturii pune frana avantului imobiliar din sectorul 2
• ( 22/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi se ieftinesc ca sa beneficieze de TVA-ul de 5%
• ( 22/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Indicele Colliers confirma ieftinirea apartamentelor noi
• ( 22/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cifrele reale ale crizei imobiliare: minus 35% la tranzactii
• ( 22/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul caselor, pe tobogan
• ( 22/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Casa cu cea mai mica factura la intretinere
• ( 21/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Tranzactiile imobiliare mari din Romania - in scadere cu 39%
• ( 21/01/2009 ) CONSTRUCTII: Reabilitare termica facuta repede si la suprafata
• ( 20/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Relaxarea creditului nu readuce la viata imobiliarele
• ( 20/01/2009 ) CONSTRUCTII: Casa in regie proprie, mai ieftina cu 20%
• ( 20/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Scad chiriile spatiilor comerciale
• ( 20/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Garsoniera pe credit costa cat în august 2007
• ( 20/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Amenzi uriase pentru agentii imobiliari
• ( 16/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile migreaza de la euro la leu
• ( 16/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cresterea euro ii sperie pe chiriasii de lux
• ( 16/01/2009 ) CREDITUL IPOTECAR: Credite relaxate pentru o piata moarta
• ( 16/01/2009 ) CONSTRUCTII: Vila „verde“ scade intretinerea la jumatate
• ( 15/01/2009 ) CREDITUL IPOTECAR: Ziua Z pentru creditul ipotecar
• ( 15/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Doljenii nu se mai imprumuta pentru locuinte
• ( 14/01/2009 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cum etansam ferestrele clasice, din lemn sau metal
• ( 13/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile terenurilor - in groapa
Pagina 23 / 81
<<<21222324252627282930>>>