Doljenii nu se mai imprumuta pentru locuinte15/01/2009 

Criza financiară, noile condiţii de creditare, devalorizarea imobilelor şi vestea că sute de oameni vor fi concediaţi i-au determinat pe doljeni să fie mult mai cumpătaţi în contractarea de credite ipotecar-imobiliare.

Chiar dacă luni de zile piaţa imobiliară a fost blocată, reprezentanţii agenţiilor imobiliare sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul acestui domeniu. Ei susţin că, deşi condiţiile vor fi mai aspre decât anul trecut, creditarea imobiliară va cunoaşte o revigorare. „Cel mai probabil, piaţa îşi va reveni în primăvara lui 2009. Se vor relansa creditele şi nu va mai fi la fel de dificil să iei un împrumut“, a precizat Bogdan Buzatu, managerul unei agenţii imobiliare din Craiova. Odată cu deblocarea creditelor, va reapărea şi cererea de imobile. „Majoritatea craiovenilor sunt în aşteptare, şi nu pentru că nu au nevoie de terenuri sau de locuinţe, ci pentru că, deocamdată, le este teamă să cheltuiască foarte mult“, a explicat Buzatu.

Cererea pentru creditele imobiliare s-a diminuat

În aşteptarea unei schimbări în condiţiile de creditare ale băncilor şi în comportamentul financiar al doljenilor, ultimele date statistice publicate de Banca Naţională a României (BNR) arată o scădere dramatică a creditelor contractate de doljeni pentru locuinţe. Dacă în perioada octombrie-noiembrie 2007 volumul acestor credite a cunoscut o creştere cu 8,79%, în intervalul octombrie-noiembrie 2008 (momentul în care semnele unei crize financiare şi-au făcut apariţia şi în România), majorarea a fost de numai 2,21%, adică de aproximativ patru ori mai mică. Suma totală pe care a împrumutat-o populaţia Doljului pentru locuinţe până la sfârşitul primelor 11 luni ale lui 2008 a ajuns la peste 520 de lei, cu aproximativ 42% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului 2007.

Împrumuturile în euro, mai tentante

Chiar dacă au un grad de risc mult mai ridicat, dobânzile mai mici aplicate la creditele în valută şi perspectiva trecerii României la moneda europeană i-au atras pe doljeni ca un magnet. Drept urmare, volumul împrumuturilor pentru locuinţe în lei (aproximativ 78 de milioane de lei) este de 5,65 ori mai mic decât al celor în alte monede (a căror valoare a depăşit 442 de milioane de lei).
Diferenţa mare între cele două tipuri de credite s-a accentuat considerabil. Acest fapt este mult mai vizibil din comparaţia evoluţiei în timp a volumului datoriilor în lei (creştere de 15,70% în perioada noiembrie 2007 - noiembrie 2008) şi a celor în valută (creştere de 46,86% în perioada noiembrie 2007 - noiembrie 2008). 

Andreea HORCONE

Sursa: Gazeta de Sud
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 26/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Se cauta terenuri pentru constructia de spatii logistice
• ( 26/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Industria si imobiliarele, cele mai afectate de criza
• ( 26/01/2009 ) CONSTRUCTII: Constructorii asteapta ajutor de la stat
• ( 26/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Cifrele reale ale crizei imobiliare: minus 35% la tranzactii
• ( 26/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Oferta de apartamente noi - de noua ori peste cerere
• ( 26/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Cartier de vile fara curent electric din cauza datoriilor constructorului
• ( 26/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Tranzactiile imobiliare s-au redus aproape la jumatate
• ( 26/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Proiecte amanate din cauza pietei imobiliare
• ( 23/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Cum te faci stapan de bloc
• ( 23/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Ministrul culturii pune frana avantului imobiliar din sectorul 2
• ( 22/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi se ieftinesc ca sa beneficieze de TVA-ul de 5%
• ( 22/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Indicele Colliers confirma ieftinirea apartamentelor noi
• ( 22/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cifrele reale ale crizei imobiliare: minus 35% la tranzactii
• ( 22/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul caselor, pe tobogan
• ( 22/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Casa cu cea mai mica factura la intretinere
• ( 21/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Tranzactiile imobiliare mari din Romania - in scadere cu 39%
• ( 21/01/2009 ) CONSTRUCTII: Reabilitare termica facuta repede si la suprafata
• ( 20/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Relaxarea creditului nu readuce la viata imobiliarele
• ( 20/01/2009 ) CONSTRUCTII: Casa in regie proprie, mai ieftina cu 20%
• ( 20/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Scad chiriile spatiilor comerciale
• ( 20/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Garsoniera pe credit costa cat în august 2007
• ( 20/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Amenzi uriase pentru agentii imobiliari
• ( 16/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile migreaza de la euro la leu
• ( 16/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cresterea euro ii sperie pe chiriasii de lux
• ( 16/01/2009 ) CREDITUL IPOTECAR: Credite relaxate pentru o piata moarta
• ( 16/01/2009 ) CONSTRUCTII: Vila „verde“ scade intretinerea la jumatate
• ( 15/01/2009 ) CREDITUL IPOTECAR: Ziua Z pentru creditul ipotecar
• ( 15/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Doljenii nu se mai imprumuta pentru locuinte
• ( 14/01/2009 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cum etansam ferestrele clasice, din lemn sau metal
• ( 13/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile terenurilor - in groapa
Pagina 23 / 81
<<<21222324252627282930>>>