 Un apartament „verde“ poate aduce o economie la facturile de întreţinere de până la 50%. Doar patru proiecte imobiliare ecologice sunt în curs de dezvoltare sau vor fi construite, în curând, în Bucureşti, pentru o investiţie totală de aproximativ 350 de milioane de euro. „Mişcarea Verde abia începe să îşi pună amprenta şi asupra României. Firmele străine au început şi vor continua să insiste ca toate clădirile pe care le închiriază sau le achiziţionează să fie acreditate ca fiind «verzi», întrucât au o politică verde la nivel global“, ne-a spus Stephen Scrivens, principal, Landscape Technology. Construcţiile ecologice „verzi“ înseamnă, în principal, imobile construite din materiale de construcţii care se folosesc şi la cele tradiţionale, dar mai bine protejate, astfel încât costurile de întreţinere să fie mult mai mici. Un imobil verde poate însemna chiar şi o clădire mai bine proiectată. „O clădire bine proiectată este mai eficientă din punct de vedere energetic, ocupă o suprafaţă optimă nevoilor locatarilor, maximizează utilizarea luminii naturale prin utilizarea de ferestre bine proiectate sau luminatoare, este orientată astfel încât să fie cât mai bine expusă la soare iarna, dar şi umbrită pe timpul verii, beneficiază de sisteme de încălzire/răcire inteligente, precum şi de instalaţii eficiente“, a precizat Stephen Scrivens. Proiectele ecologice demarate sau anunţate până acum se vor construi în Capitală şi vor conţine atât locuinţe, precum şi spaţii de birouri şi spaţii comerciale. Cel mai mare proiect ecologic, în care se vor investi 150 de milioane de euro, Oxford Management, va fi început în 2009 şi va fi un proiect mixt: rezidenţial, comercial, retail şi hotel. „Locatarii unui astfel de imobil vor avea un standard de viaţă mai ridicat, cu costuri reduse de întreţinere. Locuinţa va fi lângă locul de muncă. Toate magazinele şi facilităţile de recreare se vor afla la o distanţă mică, care poate fi parcursă pe jos. De asemenea, locuitorii vor beneficia de o calitatea mai înaltă a construcţiei, un mai bun control al temperaturii, instalaţii mai eficiente, iar utilizarea luminii naturale va fi eficientizată la maxim, ca şi utilizarea spaţiului“, ne-a spus Hadley Barrett, directorul Oxford Management. Al doilea proiect, în care se vor investi 60 de milioane de euro, prima clădire de birouri „verde“ din Capitală, este Euro Tower, dezvoltat de compania olandeză Cascade Group. Al treilea proiect „verde“ care va fi construit în Bucureşti, Lakeview, este tot o clădire de birouri clasa A. În acest proiect suma investită se ridică la 40 de milioane de euro. Cel de-al patrulea proiect se numeşte Willbrook Platinium Business and Convetion Center, se construieşte lângă pădurea Băneasa şi va conţine spaţii de birouri şi spaţii destinate organizării unor evenimente sau expoziţii. Suma investită în proiect se ridică la 100 de milioane de euro. Potrivit celor implicaţi în piaţa construcţiilor ecologice, avantajele acelora care vor locui într-un astfel de imobil vor fi multiple. Cel mai atractiv este înjumătăţirea preţului la facturile de întreţinere. „Într-o clădire verde fiecare detaliu este gândit astfel încât să se obţină un produs mai bun“, a precizat Stephen Scrivens. Unicul dezavantaj al cumpărării unui apartament într-o clădire verde poate fi preţul mai mare, comparativ cu un apartament într-un bloc construit tradiţional. „În funcţie de complexitatea proiectului, preţul unui apartament într-un proiect verde poate fi mai scump faţă de unul normal cu 2-20%“, a amintit Hadley Barrett.
Nicu Stan
|