Pentru ca nu aduc profit, autoritatile judetene vor sa vanda parcurile Carfil si Metrom, a caror valoare ajunge la 6,5 milioane de euro.
Autoritatile locale brasovene intentioneaza, ca, pana la sfarsitul anului, sa scoata la vanzare cele doua parcuri industriale aflate in proprietatea judetului deoarece acestea nu sunt profi-tabile. Terenurile si halele industriale sunt evaluate la aproximativ 6,5 milioane de euro.
In urma cu doua saptamani, consilierii judeteni brasoveni au decis schimbarea conducerii si constituirea unei comisii care sa analizeze oportunitatea vanzarii celor doua parcuri industriale, Carfil si Metrom, aflate in proprietatea judetului.
„Cred ca e timpul sa le vindem”
„Eu am facut parcurile astea, am muncit ca sa existe, am fost chemat si la DNA pentru ele, dar cred ca e timpul sa le vindem. Nu sunt afaceri rele, dar nu este menirea unei institutii precum Consiliul Judetean sa se ocupe de parcuri industriale”, considera consilierul judetean Iancu Vespasian.
Si alti consilieri au cerut acelasi lucru, nemultumiti fiind de faptul ca, desi au fost infiintate de mai bine de trei ani, iar afacerile merg struna, Consiliul Judetean inca mai trebuie sa aloce bani pentru investitii.
„Nu se poate ca pe un spatiu industrial, la nici doi pasi de centrul orasului, sa iei chirie de doar un euro pe metrul patrat pe luna”, spune Vasile Bran, proaspat numit presedinte al Consiliului de Administratie al Parcului Industrial Carfil.
80 de euro metrul patrat
Intentia de a scoate la vanzare cele doua parcuri industriale a fost confirmata si de Aristotel Cancescu, presedintele Consiliului Judetean. „Am obtine bani buni pe acele spatii si i-am putea folosi in alte lucrari, la drumuri, de exemplu”, adauga Cancescu. Banii care s-ar putea obtine nu sunt deloc putini, avand in vedere ca cele doua parcuri au o suprafata de peste opt hectare, iar pretul unui metru patrat de teren este de 70-80 de euro.
„Poate chiar 100 de euro, avand in vedere ca sunt situate chiar in Brasov, nu chiar in buricul targului, dar in oras”, spune Adrian Pop, prim-vicepresedinte al Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare, filiala Brasov.
Specialistul imobiliar adauga ca, daca terenurile s-ar fi vandut pentru construirea unor supermarketuri sau a unor cartiere rezidentiale, s-ar fi obtinut o suma mult mai mare decat in urma vanzarii acestor spatii catre firmele care functioneaza in respectivele parcuri industriale. Facilitati pentru parcuri
Firma care administreaza un parc industrial beneficiaza de reduceri la impozitul pe profit pentru o perioada cuprinsa intre 5 si 10 ani. In plus, atat firma care administreaza parcul, cat si companiile care investesc beneficiaza de reduceri la impozitele pe bunurile imobile si terenurile transmise in folosinta parcului industrial.
De asemenea, pentru investitiile realizate pana la 31 decembrie 2006 s-a acordat o deducere suplimentara din profitul impozabil: 20% din valoarea investitiilor in constructii, in infrastructura interna si in cele de conexiune la reteaua publica de utilitati.
CARFIL
Primul parc industrial din Brasov
> Functioneaza in fosta Uzina Carfil (Uzina 2), unde se produceau carburatoare, filtre de masini si armament.
> A fost infiintat in 2003.
> Are o suprafata de 18.700 metri patrati, din care 11.000 metri patrati reprezinta spatii de productie si birouri.
> Se afla la 5 kilometri de centrul orasului.
> Cuprinde 15 societati, cu 360 de angajati.
METROM
42 de firme si 1.800 de angajati
> Functioneaza in fosta Uzina Metrom, unde se fabricau motoare de mobra, aragaze de camping si armament.
> A fost infiintat in 2003.
> Are o suprafata de 63.700 metri patrati, din care 25.000 metri patrati sunt ocupati de birouri, hale de productie si depozitare.
> Se afla la 3,8 kilometri de centrul orasului.
> Cuprinde 42 de societati, cu 1.800 de angajati.
PREJMER
Parc industrial de 86 de hectare
In judetul Brasov mai exista inca trei parcuri industriale: Tohan Zarnesti, Roman Brasov si cel de la Prejmer. Primul a fost infiintat, in 2004, in fostele hale ale Uzinei Tohan. Parcul are 46 de hectare si cuprinde cinci firme, cu 450 de angajati.
Parcul Roman Brasov, infiintat in 2004 in vechea uzina de autocamioane, se intinde pe o suprafata de 42 de hectare si cuprinde 15 societati, cu 3.300 de angajati. Parcul de la Prejmer a fost construit in 2006, de la zero. Are o suprafata de 86 de hectare si cuprinde 12 societati, cu 460 de angajati. Dupa ce va fi finalizat, va gazdui 120 de societati si 15.000 de angajati.
Ovidiu Eftimie
|