Intrebari esentiale atunci cand vrei sa cumperi o locuinta09/04/2008 
Înainte de a achiziţiona o casă, interesează-te în ce an a fost construită şi verifică dacă instalaţiile sunt în stare bună de funcţionare.

Îmi amintesc de o doamnă care a început să plângă atunci când i s-a spart o ţeavă în baia proaspăt renovată, din apartamentul în care abia se mutase. Stă- tuse «în şantier» vreo trei săptă mâni, dar nu montase o uşiţă de vizitare la instalaţiile sanitare. Ca urmare, a trebuit să spargă faianţa, să dărâme o parte din zid şi să schimbe ţeava“, povesteşte inginerul instalator Florin Piţigoi, din Bucureşti. Dacă nu vrei să te regăseşti în situaţia de mai sus, atunci când te hotărăşti să cumperi o casă, trebuie să ai în vedere câteva aspecte esenţiale.

Cât de veche este?

Specialiştii subliniază că anul ridicării imobilului cântăreşte foarte mult în decizia cumpărării acestuia. „Casele care au fost construite până în anul 1977 nu sunt foarte rezistente, deoarece s-a făcut o economie foarte mare de material“, este de părere Ion Radu Zilişteanu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare. El recomandă să nu achiziţionezi locuinţe în blocuri cu bulină roşie (care indică un risc seismic ridicat). Ion Radu Zilişteanu mai spune că, şi în cazul în care bulina lipseşte, tot trebuie să verifici situaţia imobilului, la primărie.

Cu ce ajungi acasă?

Foarte importantă, consideră specialiştii în domeniu, este şi existenţa mijloacelor de transport în zonă. Contează şi dacă este vorba despre autobuz, tramvai sau, în cazul Capitalei, metrou. „Este indicat să vezi dacă în apropierea casei pe care vrei să ţi-o cumperi există o grădiniţă sau o şcoală (dacă ai copii - n.r.), un spital sau o farmacie şi un supermarket“, mai spune Norel Moise, marketing manager al companiei de construcţ ii Ideea Proiect, din Bucureşti.

Cine a construit-o?

Inginerii constructori recomandă să alegi o casă cât mai nou ridicată deoarece riscurile apari- ţiei nemulţumirilor sunt mult mai reduse. „Cu cât casa este mai veche, cu atât este mai deteriorată. Hidroizolaţiile de pe terase, fiind «bătrâne», nu mai etanşează bine, iar ţevile, având prea mulţi ani, se pot sparge“, exemplifică inginerul instalator Florin Piţigoi. Din păcate, nici locuinţele noi nu sunt extrem de sigure. „De aceea, este bine să te interesezi dacă imobilul a fost construit de o firmă de renume, serioasă“, spune Norel Moise.

Cum arată instalaţiile?

Şi la stadiul în care se află instalaţiile trebuie să fii foarte atent, chiar dacă locuinţa este relativ nou construită. „De exemplu, vechile tablouri electrice sunt clar depăşite de noile sisteme, mult mai fiabile şi cu grad de siguranţă mai ridicat“, spune Florin Piţigoi. Totodată, există instalaţii sanitare care nu sunt bine etanşate şi care pot crea probleme. Şi instalaţiile termice trebuie verificate la sânge dacă nu vrei să te trezeşti cu vreun radiator spart.

SOLUŢIE

Poţi apela la un expert care să evalueze apartamentul


Inginerii constructori recomandă să apelezi la un expert, care să aprecieze starea în care se află imobilul. O trecere în revistă a unui asemenea inspector de specialitate va fi suficientă pentru a te lămuri dacă eşti pe cale să faci o achiziţie bună sau nu. Acesta va merge la locuinţa dorită de tine, va inspecta şi va realiza un raport în care va scrie, în detaliu, care sunt avantajele şi dezavantajele cumpărării respectivei locuinţe. „În felul acesta vei înţelege dacă preţul cerut de vânzător este şi cel corect“, subliniază inginerul constructor Sorin Cochinescu. O astfel de evaluare imobiliară costă 100 de euro pentru un apartament şi între 200 şi 300 de euro pentru o casă.

FUNDAMENTALE

La ce să te uiţi când inspectezi spaţiul în care vrei să te muţi




> Pardoseala.
Să nu fie deteriorată, cu plăci de gresie sărite sau ciobite ori să-i lipsească bucăţi de parchet.

> Tavanul.
Plafonul nu trebuie să aibă fisuri, crăpături.

> Tâmplăria.
Uită-te atent la uşi, ferestre, la sistemul acestora de închidere, dar şi la cât de bine arată lemnul (să nu fie mâncat de carii, de exemplu).

> Balconul.
Fii atent ca acesta să nu fie „lăsat“ (ceea ce ar fi foarte grav, pentru că există riscul prăbuşirii).

> Apa.
Verifică, fără nicio jenă (doar vrei să locuieşti acolo!) robinetele, duşul, rezervorul de apă al WC-ului, dar şi starea obiectelor sanitare - vasul de WC, cada, lavoarul. Interesează-te dacă locuinţa are instalate apometre.

> Căldura.
Întreabă vecinii cam de câte ori au chemat instalatorul pentru că le-a crăpat vreun calorifer. Şi vezi dacă există repartitoare.

> Întreţinerea.
Uită-te pe tabelul de la întreţinere! Dacă factura ţi se pare prea mare, încearcă să afli care este cauza acestei situaţii.

> Datorii ale locatarilor.
În niciun caz nu trebuie să te muţi într-un bloc cu datorii uriaşe la întreţinere, pentru că s-ar putea să te trezeşti fără apă caldă şi căldură.

> Lumina.
Pune mâna pe întrerupătoare, încearcă să aprinzi lumina. În felul ăsta te lămureşti în ce stare se află acestea. Nu uita de contorul de lumină. Dacă n-a fost schimbat de mult, el poate fi un real pericol pentru viaţa ta.

Sursa: inginerii Florin Piţigoi şi Sorin Cochinescu
 
                                                                                                                                                                                                                                                              Mirabela Anghel
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 15/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Scoaterea terenurilor din circuitul agricol umfla conturile mafiei imobiliare din Timis
• ( 15/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Preturile mari au modificat cererea de apartamente in blocuri noi
• ( 15/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Euronavetistii, loviti de criza imobiliara
• ( 11/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Hirtia este cel mai bun izolator termic pentru casa
• ( 11/04/2008 ) CONSTRUCTII: Haosul urban, intretinut de arhitecti si autoritati
• ( 11/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele vechi s-au ieftinit cu pina la 10%
• ( 11/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Tot mai multe institutii vor piata imobiliara „la vedere“
• ( 10/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Dloj: Dezinteres pentru 10.000 de euro
• ( 10/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata imobiliara, in vizorul autoritatilor
• ( 10/04/2008 ) CONSTRUCTII: Doljconstruct 2008, la a IX-a editie
• ( 10/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Dolj: Apartamentele noi raman nelocuite
• ( 10/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Ancheta - Piata imobiliara, luata la puricat de autoritati
• ( 10/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Un apartament ieftin nu are finisaje si utilitati
• ( 09/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: La Iasi pretul apartamentelor incepe sa scada vizibil
• ( 09/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiria pentru apartamentul nou: intre 500 si 4.000 de euro
• ( 09/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Intrebari esentiale atunci cand vrei sa cumperi o locuinta
• ( 09/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele noi, la fel de mici ca si cele vechi
• ( 09/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: BNR se intereseaza de pretul caselor
• ( 09/04/2008 ) CREDITUL IPOTECAR: De unde sa-ti iei credit ipotecar
• ( 09/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: De ce trebuie sa tii cont la cumpararea unei usi metalice
• ( 09/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Tendinte in mobilier
• ( 09/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Jaluzele de bun-gust pentru aspectul locuintei
• ( 09/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Alege corect aparatul de aer conditionat!
• ( 09/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Supravegheaza montarea termopanelor!
• ( 09/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Parchetul, solutia ideala pentru camere
• ( 09/04/2008 ) CONSTRUCTII: Ilfovul bate Bucurestiul la numarul de locuinte noi
• ( 09/04/2008 ) CASA SI GRADINA: Unelte de nelipsit din gospodarie
• ( 09/04/2008 ) CASA SI GRADINA: Obiecte de mobilier ideale pentru gradina
• ( 09/04/2008 ) CASA SI GRADINA: Cum trebuie sa ingrijesti arbustii primavara
• ( 09/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele ANL vor fi scoase la vanzare
Pagina 40 / 81
<<<31323334353637383940>>>