Locuintele din Bucuresti, mai ieftine cu 45%27/11/2009 
În Capitală s-a înregistrat cea mai mare scădere, în timp ce în marile oraşe din provincie diminuarea s-a cifrat la doar 33%. Preţuri în scădere - aceasta este tendinţa pieţei imobiliare în acest moment, potrivit unui indice lansat de portalul imobiliare. ro.

Datele arată că, în ultimul an, preţurile apartamentelor din Bucureşti s-au redus, în medie, cu 45%, cea mai mare scădere fiind înregistrată la locuin ţele noi cu trei camere din ansamblurile rezidenţiale, care s-au redus cu 54%. Dacă o astfel de locuinţă putea fi achiziţionată în noiembrie 2008 cu 2.285 de euro/metrul pătrat, în 2009, aceeaşi unitate este la vânzare cu 1.481 de euro/mp.

Estimările anunţă reduceri viitoare de maximum 15%
 
La nivel naţional, preţurile medii din România
au scăzut faţă de anul trecut cu 33%, de la 1.626 de euro/mp la 1.222 de euro/mp. Calculele au luat în considerare solicitările proprietarilor din alte cinci oraşe - Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi Constanţa şi Timişoara, Analiştii sunt de părere că apartamentele s-ar mai putea ieftini uşor în perioada următoare.

 
„Este vorba despre valori între 5-10 şi poate chiar 15%, din cauza stocurilor din piaţă în unele zone”, spune Valentin Ilie, CEO al companiei imobiliare Coldwell Banker. Tendinţa de scădere a fost întreruptă doar de programul „Prima casă”, care a încurajat o uşoară creştere luna aceasta faţă de octombrie , în cazul unităţilor cu două camere.

Aprecierea a fost de 0,62%, la unităţile vechi (preţ mediu de 1.303 euro/mp) şi 1,83% în cazul celor noi (1.505 euro/mp). Celelalte tipuri de apartamente şi-au continuat însă deprecierea. Potrivit imobiliare.ro, cea mai ieftină zonă din Capitală este Rahova, unde preţul mediu este de 1.078 de euro/mp Ceva mai scumpe sunt imobilele în Berceni - 1.118 euro/mp, în Olteniţei - 1.127 de euro/mp şi în Militari - 1.150 de euro/mp. În topul scumpirilor se află Unirea, cu 1.799 de euro/mp, Dorobanţi - 1.756 de euro/mp şi Floreasca - 1.733 de euro/ mp.

Cele mai multe apartamente din Bucureşti se vând însă în Titan, Militari, Drumul Taberei şi Pantelimon. În oraşele din provincie, cele mai mari scăderi ale apartamentelor vechi s-au înregistrat la garsoniere şi două camere. Astfel, în Braşov
, locuinţele s-au ieftinit cel mai mult cu 46,26%, în cazul garsonierelor, iar la Cluj-Napoca preţul acestui tip de locuinţe a scăzut cu 51%.


În Constanţa, locuinţele cu una şi două camere aveau în noiembrie preţuri cu 48% sub nivelul de anul trecut, iar în Iaşi cu 40%. Pentru locuinţele cu două camere din Timişoara, proprietarii au lăsat într-un an 43% din preţ. La realizarea indicelui au fost luate în calcul preţurile solicitate de proprietar, exprimate în euro/mp util şi nu includ TVA. Din totalul ofertelor, circa 20% sunt pentru apartamente construite după anul 2000.
Teodora Trandafir
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 27/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele din Bucuresti, mai ieftine cu 45%
• ( 27/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Intretinerea se dubleaza la apartamentele noi
• ( 27/11/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Fara a mai avea banii dati cu darnicie de banci, romanii cauta doar chilipirurile imobiliare