4.700 de euro, reabilitarea unui apartament de catre stat26/10/2009 
Ilfov
este al cincilea în topul judeţelor cu cele mai mari
sume primite pentru reabilitarea termică a blocurilor. De exemplu, oraşul Bragadiru a primit aprobare pentru izolarea termică a 23 dintre cele 56 de blocuri pe care le are.


"La sfârşitul lui septembrie, ne-am apucat de primele 13 blocuri, care vor fi gata până la jumătatea lui noiembrie", spune Laurenţiu Bogdan, consilier la Primăria Bragadiru. Acesta adaugă că celelalte zece blocuri vor fi reabilitate în prima parte a anului viitor.

În ceea ce priveşte sursa fondurilor, jumătate din sumă vine de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, iar restul de la Consiliul Local. Iniţial, se stabilise ca şi asociaţiile de proprietari să contribuie cu 20%, dar primăria a decis să ia asupra sa aceşti bani.

Un apartament reabilitat costă 4.700 de euro

Reabilitarea termică a unui apartament costă, în medie
, 4.700 de euro. Lucrările care se fac sunt placarea exterioară cu polistiren şi zugrăvirea imobilului, instalarea de ferestre cu geam termopan şi închiderea balcoanelor pentru fiecare locuinţă în parte. În plus, sunt montate noi acoperişuri.


Pentru cele 23 de blocuri, Ministerul Dezvoltării a alocat 3,39 milioane de lei, Consiliul Local contribuind cu aceeaşi sumă. "Banii vin în două tranşe. Prima, pentru cele 13 blocuri care sunt în finalizare şi următoarea la anul, pentru cele zece care ne-au rămas. Deocamdată, nu am primit niciun leu", spune Bogdan.

Economie de 50% la încălzire

La anul, Primăria doreşte să depună un proiect
pentru renovarea restului de blocuri din oraş. Reabilitarea termică a locuinţelor va reduce costurile de încălzire cu peste 50%. Dacă proprietarul apartamentului dublează lucrarea statului cu o placare pe interior
, economia poate fi chiar de 70%.


Dacă vor fi fonduri, vor fi renovate şi clădirile publice, cum sunt Primăria oraşului şi Casa de Cultură. Acestea sunt clădiri ridicate pe două niveluri şi ocupă, împreună, aproximativ 2.000 de metri pătraţi.
Dan Arsenie
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 26/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 26/10/2009 ) CONSTRUCTII: 4.700 de euro, reabilitarea unui apartament de catre stat