Oferiti vanzatorilor de apartamente cu 15% mai putin30/09/2009 
Acesta este procentul uzual de micşorare a preţului cerut de vânzător pentru o garsonieră sau un apartament cu două şi trei camere.
Garsonierele şi apartamentele de trei camere, potrivit analizei magazinuldecase.ro, au crescut uşor la preţ, în timp ce apartamentele cu două camere au continuat să scadă, dar nesemnificativ. Mai precis, luat pe fiecare categorie de imobil în parte, pe intervalul august-septembrie, valoarea medie a unei garsoniere în Bucureşti este de 49.500 de euro, în creştere cu 1% faţă de luna august, când preţul de strigare a fost de aproximativ 49.000 de euro. Cei care vor să cumpere pot obţine însă un preţ mai mic.

“Preţul efectiv de tranzacţionare al garsonierelor poate fi mai mic cu aproximativ 15%, reducere provenită în urma negocierilor dintre cumpărător şi vânzător”, spune Matei Maloş, director la magazinuldecase.ro.
Cu alte cuvinte, preţul mediu real al unei garsoniere în Bucureşti, dacă se mai negociază 15% din preţ, este de 42.075 de euro.

Pentru imobilele de două camere, preţul iniţial în luna septembrie a fost de 72.650 de euro, în timp ce în august acesta era de 73.000 de euro, înregistrându-se astfel o scădere de 0,4%. Cu cei 15% reducere, în urma negocierilor, rezultă un preţ mediu pentru apartamentelor de două camere de 61.753 de euro. În cazul apartamentelor de trei camere, preţul mediu a crescut cu 0,6%, de la 100.000 de euro în august la 100.600 de euro în septembrie. Preţul la care se tranzacţionează aceste apartamente, dacă se ia în calcul indicele de 15% pe care se presupune că îl lasă proprietarul, este de 85.510 euro.

Comparativ cu 2009, în 2008, o garsonieră se vindea cu 74.200 de euro, mai mult cu 33% faţă de septembrie 2009, un apartament cu două camere avea un preţ mediu de strigare de 109.000 de euro, cu 33% mai ridicat decât în prezent, iar un imobil cu trei camere avea o valoare iniţială medie de 147.700 de euro, cu 32% mai mare decât în luna curentă.

Nicu Stan
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 30/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 30/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Oferiti vanzatorilor de apartamente cu 15% mai putin
• ( 30/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile spatiilor comerciale s-au prabusit
• ( 30/09/2009 ) AMENAJARI INTERIOARE: Energie pozitiva si exotism
• ( 30/09/2009 ) CASA SI GRADINA: Gradinarit ecologic, pentru o mai mare protectie a naturii
• ( 30/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Mafia imobiliara si edilii Bucurestiului joaca PUZzle