Transilvania: Cea mai mare companie imobiliara, aproape de faliment 30/07/2009 
Compania Tower SRL, deţinută de omul de afaceri Mihai Chezan, care s-a lansat în anul 2006 în dezvoltarea unor importante proiecte imobiliare în Cluj Napoca, este în pragul falimentului din cauza datoriilor foarte mari.

Mai multe firme, dar şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj au cerut la Tribunalul Comercial Cluj deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva firmei.

În anul 2007, firma Tower SRL a demarat un proiect imobiliar care include construcţia a numeroase blocuri turn şi a altor facilităţi publice. Societatea a intrat în incapacitate de plată, iar firmele care au furnizat materiale de construcţii îşi cer banii înapoi şi au deschis la Tribunalul Comercial Cluj acţiuni prin care solicită deschiderea procedurii de insolvenţă, caz în care activitatea firmei va fi cordonată de un administrator judiciar care va încerca să scoată societatea din criză. În total, e vorba despre o datorie de peste 2,5 milioane de lei.

Finanţele au blocat conturile

La Tribunalul Comercial Cluj, au fost înregistrate trei dosare prin care se solicită declanşarea procedurii de insolvenţă şi alte două dosare, în care diferite firme au pretenţii financiare

de la compania imobiliară.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj solicită plata sumei de 714.186 lei privind datorii neachitate la bugetul de stat. Reprezentanţii DGFP Cluj spune că au blocat conturile societăţii care sunt deschise la trei importante bănci din oraş.

„Degeaba le-am blocat dacă nu rulează bani prin ele. Acum s-a cerut declanşarea procedurii de insolvenţă”, a spus directorul Dioniziu Moldovan.

O altă firmă
, Petronconstruct SRL, are de încasat materiale de construcţii în valoare de 687.806 lei. Reprezentanţii firmei spun că în schimbul banilor pe care nu i-au mai încasat din anul 2008, au fost de acord să primească în compensaţie două apartamente într-un bloc turn construit de Tower SRL, care însă sunt ipotecate la o bancă din Cluj.

„Insolvenţa firmei este prezumată şi de faptul că nu s-a radiat ipoteca deschisă în vaoarea Bancpost, în valoare de 4,9 milioane de euro”, susţine unul dintre reprezentanţii firmei.

Ultimul firmă care cere falimentul celei mai importante companii din Cluj, Tower SRL, este societatea Strabag. Firma a derulat afaceri cu o altă societate din Cluj, a cărei datorii au fost preluate de Tower SRl. Suma în discuţie este de 938.259 lei, iar pentru a o acoperi, compania de dezvoltare imobiliară s-a angajat să dea la schimb patru apartamente. Cum Tower SRL nu s-a ţinut de cuvânt, Strabag a cerut deschiderea procedurii de insolvenţă.

Tower invocă criza economică

Reprezentanţii firmei Tower SRL au invocat starea de forţă majoră în care se află firma. „În justificarea întârzierii la predarea în folosinţă şi la perfectarea în formă autentică a contractului, înţelegem să invocăm situaţia notorie de foră majoră, provocată de criza economică”, se justifică reprezentaţii firmei.

Compania imobiliară a demarat în anul 2007 cele mai importante proiecte imobiliare din Cluj. Ultimul proiect demarat în urmă cu mai bine de un se numeşte Towerparck. Proiectul vizează construcţia a şapte blocuri turn pe un teren care este proprietatea Universităţii de Ştiinţe Agricole din Cluj Napoca.

În contrapartidă, compania ar fi trebuit să construiascăun hotel

de trei stele cu patru etaje
, a cărui termen de finalizare este sfârşitul anului 2009. Lipsa de lichidităţi i-a făcut pe reprezentanţii Tower să nu respecte termenul de finalizare a structurii de rezistenţă. Până în prezent au fost construite doar două etaje ale viitorului hotel al USAMV din cele patru, iar lucrările au fost sistate de câteva luni.

Mihai Şoica

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 30/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Transilvania: Cea mai mare companie imobiliara, aproape de faliment
• ( 30/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 450 de euro, chiria la doua camere in apartament nou