Mii de locuinte noi anuntate in Capitala in plina criza22/04/2009 
În doar două zile au fost anunţate mai multe proiecte imobiliare în Capitală, în ciuda faptului că vânzările sunt aproape inexistente.
Investitori din Israel, Spania şi din România au anunţat investiţii în ansambluri imobiliare din România. Cea mai mare investiţie aparţine grupului de firme Pro Confort, deţinut de fraţii Robert şi Ion Negoiţă. Valoarea totală a investiţiei va fi de aproximativ 160 de milioane de euro. Ca şi în cazul celorlalte ansambluri rezidenţiale ale dezvoltatorului, şi unităţile locative din acest cartier vor fi destinate clienţilor din clasa de mijloc. „Am terenul, am lucrat şi la proiect şi aş vrea să începem lucrările la toamnă. În cel mai pesimist scenariu vom începe la primăvară“, a spus Ionuţ Negoiţă. Proiectul va cuprinde în jur de 3.500 de locuinţe şi se va derula în mai multe etape, pe o perioadă de 3-5 ani.
În derularea investiţiei se va ţine cont de evoluţia pieţei imobiliare. Proiectul se va construi pe un teren de 10 hectare.

Compania Gindi Rom, parte a grupului israelian Gindi Group, şi-a anunţat intrarea pe piaţa imobiliară din România. Unul dintre planurile de investiţii ale companiei Gindi vizează dezvoltarea unui complex rezidenţial într-o zonă centrală din sectorul 3 al Bucureştiului. Ansamblul va fi alcătuit din patru clădiri cu 320 de apartamente. „Suntem convinşi că încă e o piaţă bună în România, cu condiţia de a veni cu o ofertă corectă şi relevantă“, spune Kfir Gindi, directorul Gindi. Compania a construit mall-uri, centre comerciale, clădiri de birouri, turnuri de lux şi cartiere rezidenţiale în ţări precum Israel, Ungaria şi Elveţia.

O altă investiţie va fi anunţată în această săptămână de compania Avantia, parte a grupului spaniol Preyber. Un proiect va fi în zona Liviu Rebreanu din Bucureşti, un bloc cu 110 locuinţe cu una, două şi trei camere, spaţii comerciale la parter şi birouri la primul etaj. Grupul Preyber are însă un portofoliu mult mai consistent în România, conform site-ului companiei. Astfel, în zona Baicului se va construi pe un teren de 90.000 de metri pătraţi. Şi în acest caz vor fi clădiri mixte, cu locuinţe, spaţii comerciale şi birouri. În zona Victoriei este prezentantă o clădire de birouri de clasa A, cu o suprafaţă de 9.000 mp.
Valentin Baesu
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 22/04/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Fratii Negoita pregatesc 3.500 de locuinte noi
• ( 22/04/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Mii de locuinte noi anuntate in Capitala in plina criza
• ( 22/04/2009 ) CONSTRUCTII: Proprietarii de apartament isi pot reabilita termic locuinta cu numai 750 de euro