Bucurestenii vaneaza apartamente vechi de la munte28/09/2010 
Dezvoltatorii şi agenţii imobiliari spun că, cel puţin în Valea Prahovei, preţurile locuinţelor vechi au ajuns la cel mai scăzut nivel. Preţurile pentru două camere pornesc de la 40.000 euro.

Preţul apartamentelor din zonele de vacanţă nu mai poate scădea sub nivelul actual, susţin agenţii imobiliari şi dezvoltatorii. Constructorii spun că ieftinirile apartamentelor noi i-ar forţa să vândă în pagubă.

În schimb, apartamentele vechi de pe Valea Prahovei, de exemplu, sunt din ce în ce mai solicitate în ultima perioadă, astfel că proprietarii sunt mai zgârciţi la negocieri.


Mai ieftin în Germania

Cei mai mulţi clienţi sunt bucureşteni, susţin reprezentanţii agenţiei Mervani, care intermediază tranzacţii pe Valea Prahovei.

"Majoritatea plătesc cash. Îşi doresc apartamente noi, dar din cauza preţurilor mari ajung să cumpere unităţi vechi, în Sinaia sau Buşteni", afirmă Mihai Ciobotaru, agent imobiliar.

Potrivit acestuia, cele mai populare sunt apartamentele de două camere, de 44 mp utili şi preţuri până-n 50.000 de euro. În blocurile noi, cu suma asta se pot achiziţiona garsoniere.

"Nu mai putem scădea. Deja am redus anul acesta 20%", explică Raluca Cojan, consultant vânzări al unui complex din Sinaina.

Pentru un apartament de două camere, preţurile pornesc de la 76.000 de euro. Cei care vor locuinţe la munte, dar nu prea au bani, pot opta pentru apartamente în Germania, în Plauen, la 20 de kilometri de Munţii Erzgebirge.

Pentru două camere cu o suprafaţă totală de 48 mp se plătesc în jur de 10.000 euro.
Teodora Trandafir
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Un apartament cu doua camere in 2010, cat o garsoniera in 2008
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Numarul tranzactiilor imobiliare din Capitala a crescut in 2010 cu 20% fata de anul trecut
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cu cat se vor ieftini locuintele anul viitor
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romania, printre favoritele lanturilor de supermarketuri
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Proprietarii vor sa scape de apartamentele din Titan, Lipova, Astra si Manastur
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Prima statiune lacustra din Romania
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Rata la banca pentru casa in Bucuresti, mai ieftina cu pana la 50% decat chiria
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi se vor scumpi mai mult decat cele vechi
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai scade pretul la case
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Case cu reduceri de pana la 15.000 euro
• ( 19/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Sfaturile lui Donald Trump pentru antreprenorii romani
• ( 13/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile apartamentelor din Capitala s-au injumatatit in ultimii doi ani
• ( 06/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile locuintelor, in scadere
• ( 06/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele noi din Bucuresti, mai ieftine decat cele vechi
• ( 29/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente vandute la executari silite cu preturi de la 27.000 de euro!
• ( 28/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestenii vaneaza apartamente vechi de la munte
• ( 23/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestenii nu mai vor locuinte spatioase
• ( 22/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 22/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: B-dul Magheru ocupa locul 47 in topul celor mai scumpe artere comerciale din lume
• ( 16/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi sunt mai scumpe la dezvoltatori
• ( 14/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cel mai scump apartament din lume: 241 de milioane de euro
• ( 07/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Centrul istoric al Capitalei, singura zona unde cresc chiriile
• ( 02/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Statul are anual un profit de peste 20 de milioane de euro de pe urma cadastrului
• ( 02/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Trei avocati din Baroul Bucuresti, implicati in fraude imobiliare
• ( 01/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: DTZ: Romania si Ungaria, singurele piete imobiliare neatractive pentru investitori
• ( 01/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Vezi cat mai valoreaza locuinta ta
• ( 01/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Notarii reduc cu 10% preturile orientative ale proprietatilor imobiliare din Bucuresti
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: New York Times: Imobiliarele nu vor mai fi niciodata ce au fost
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: ANL vinde locuinte pentru tineri, la preturi mai mari decat cele de pe piata
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Chinezii investesc in Afumati
Pagina 3 / 43
<<<12345678910>>>