Romania nu a stiut sa sustina piata imobiliara13/04/2010 

România este una dintre cele câteva ţări membre UE care nu au luat măsuri de redresare a sectorului rezidenţial, potrivit unui studiu realizat de compania Deloitte România.

Ţările mici şi cele mai noi state membre ale Uniunii Europene au implementat mai puţine măsuri de susţinere a pieţei imobiliare, comparativ cu restul ţărilor din UE. Acesta este rezultatul studiului realizat de Deloitte în cele 27 de ţări membre UE - „Dezvoltarea rezidenţială - Rolul guvernelor în piaţa imobiliară din Uniunea Europeană”.

Studiul a analizat strategiile de încurajare a pieţei rezidenţiale prin intermediul unor măsuri fiscale sau fonduri de garantare ipotecară, pornind de la premisa că, în general, dezvoltarea rezidenţială se confruntă cu o situaţie foarte dificilă pe timp de recesiune.Specialiştii Deloitte au scos în evidenţă faptul că multe guverne şi-au revizuit atitudinea faţă de piaţa rezidenţială în contextul actual. O serie de state au lansat fonduri de garantare, altele au adoptat măsuri care afectează direct preţul proprietăţilor, de exemplu reducerea sau scutirea de la plata TVA.


Cea mai populară măsură (în vigoare în 89% din ţările UE) este scutirea de la plata impozitului pe profit. Franţa, Germania, Marea Britanie şi Spania, ţări cu populaţie numeroasă şi economii solide, dar şi ţări cu economii mai puţin mature, care au devenit membre UE relativ recent, cum e cazul Cehiei şi al Poloniei, se numără printre statele care au adoptat asemenea măsuri.

Subvenţii nonfiscale

Pe de altă parte, studiul arată că în 11 state UE funcţionează un fond de garantare ipotecară ce susţine persoanele care au probleme în a-şi plăti creditele ipotecare. Polonia, Ungaria, Slovenia şi Marea Britanie au lansat astfel de fonduri în 2009, în cadrul unui pachet de măsuri anticriză.

Câteva oraşe din Olanda le asigură subvenţii nonfiscale celor care cumpără prima dată o casă, iar guvernul polonez asigură plata a 50% din rata bancară, în primii opt ani de credit, familiilor tinere care îşi cumpără prima locuinţă.

România, printre codaşi

Alături de Letonia, Slovacia şi Irlanda, România face parte din grupul ţărilor UE unde guvernul a adoptat o singură măsură de redresare a pieţei rezidenţiale. „Jucătorii de pe piaţa rezidenţială din România au anticipat de mult impactul crizei asupra acestui segment. Marile companii de brokeraj au decis să-şi închidă departamentele specializate în piaţa rezidenţială, concentrându-şi atenţia asupra segmentelor cu un potenţial mai mare.

Preţurile de pe piaţa rezidenţială scad de aproape un an şi jumătate şi majoritatea spe ci aliştilor nu se aşteaptă la o redresare cel puţin până la mijlocul anului”, spune Catherine Martin, director Financial Advisory, Imobiliare&Construcţii De loitte România.

Georgeta Petrovici

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 05/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul mediu al locuintelor din Bucuresti: 1.245 euro/mp
• ( 01/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Garsonierele din blocurile vechi, campioane la ieftinire
• ( 01/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile terenurilor au scazut cu pana la 50% in 7 luni
• ( 12/07/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Ce locuinta iti poti cumpara cu pana in 40.000 de euro
• ( 12/07/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Care este momentul optim sa cumperi o locuinta
• ( 12/07/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Pensiune in Sinaia, la pret de apartament din Bucuresti
• ( 07/06/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Spatiile comerciale de pe Magheru si Balcescu s-au ieftinit cu 15% in 2010
• ( 04/06/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Crahul imobiliar in toata splendoarea: singuri in bloc
• ( 04/06/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Casele executate silit, mai ieftine de la a treia licitatie
• ( 04/06/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Indice imobiliar separat in Capitala fata de restul tarii
• ( 14/05/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 14/05/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul caselor in constructie, la fel ca al celor finalizate
• ( 14/05/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Doar 25% dintre proprietati sunt garantate
• ( 14/05/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii prefera casele vechi
• ( 14/05/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat de greu este sa cauti o casa de cumparat
• ( 28/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Peste 6.000 de persoane au solicitat cumpararea locuintelor ANL
• ( 28/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Topul celor mai scumpe zone din Capitala
• ( 28/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Dezvoltatorii imobiliari au renuntat la cadouri
• ( 22/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cele mai inalte cladiri de birouri din Bucuresti
• ( 15/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cu cat au crescut proprietarii pretul imobilelor pe timp de criza
• ( 13/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii incep sa cumpere mai multe proprietati imobiliare
• ( 13/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romania nu a stiut sa sustina piata imobiliara
• ( 13/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata chiriilor: oferte multe, preturi mari
• ( 06/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: "Prima casa" trebuie finalizata in 18 luni, perioada in care nu se platesc rate
• ( 06/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Chilipiruri imobiliare: 30.000 de euro o garsoniera in Bucuresti
• ( 06/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 29/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Egiptenii vor sa construiasca 33.000 de locuinte in Romania
• ( 24/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Ghidul cumparatorului istet de casa veche
• ( 23/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum sa faci bani din imobiliare
• ( 18/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile pentru birouri s-au redus cu peste 40% intr-un an
Pagina 4 / 43
<<<12345678910>>>