Oportunitatile crizei: casele executate, la jumatate de pret22/02/2010 
Persoanele interesate de chilipiruri imobiliare pot apela la licitaţiile de bunuri executate silit, unde preţurile coboară de cele mai multe ori la jumătatea celor practicate pe piaţa liberă. Majoritatea băncilor afişează regulat pe site-uri liste actualizate cu proprietăţi executate ce urmează a fi scoase la licitaţie.
Raiffeisen Bank scoate la licitaţie un apartament cu două camere în Târgu-Mureş, la un preţ de strigare de 37.500 de euro. Fiind la a doua licitaţie, preţul este redus cu 25% faţă de valoarea de piaţă a imobilului. Pe lista Alpha Bank se află scos la licitaţie pentru luna viitoare un apartament cu trei camere din sectorul 5 pentru 53.000 de euro, un preţ redus tot cu 25%.

În oferta BCR se regăsesc peste 80 de anunţuri de licitaţie pentru următoarele două luni. Pe lista Leumi Bank 48 de bunuri imobiliare aşteaptă să fie cumpărate, iar Alpha Bank, una dintre băncile cu cea mai mare expunere pe piaţa imobiliară, a avut în luna ianuarie 42 de proprietăţi scoase la licitaţie.
Pentru această lună, Raiffeisen mai are la licitaţie 18 bunuri executate silit, iar pentru luna martie numărul acestora este de 38.

A pierit şi apetitul pentru chilipiruri
Chiar dacă numărul proprietăţilor executate creşte în fiecare zi, nu mulţi se înghesuie la uşa băncilor să cumpere. „În ultimele luni nu am avut nici un imobil care să fie cumpărat la licitaţie. În general, piaţa e la pământ, iar cererea nu mai e aşa de mare ca acum doi-trei ani. Lumea preferă să ţină banii la ciorap”, a declarat Dorin Maier, executor în cadrul OTP Bank Târgu-Mureş.

Numărul mare de oferte face ca, în unele cazuri, aceste proprietăţi să nu se vândă nici la a cincea licitaţie, lucru care devine îngrijorător pentru bancheri. „Numărul de executări este în creştere, la fel ca şi cel al restanţierilor. Un bun ajunge să fie adjudecat chiar şi la a cincea, a şasea licitaţie, mai repede de atât nu”, a menţionat Cristina Chiriac, executor în cadrul OTP Bank Suceava.

Cum cumperi case ieftine
Cei care vor să participe la licitaţie au de plătit în contul băncii care organizează licitaţia o garanţie de 10% din valoarea de strigare a bunului executat, bani pe care îi primesc înapoi dacă proprietatea nu este adjudecată. De obicei, licitaţiile au loc la sediul băncii, la tribunal sau în unele cazuri la sediul executorului. Pe lângă plata acestei garanţii, mai trebuie prezentată băncii şi o ofertă de preţ. „La prima licitaţie se strigă preţul de evaluare. Dacă nu se vinde, la cea de-a doua bancă se reduce preţul cu 25%. Dacă nici atunci nu îl cumpără nimeni, la cea de-a treia licitaţie preţul scade cu 50%”, ne-a declarat Daniel Tudor, directorul diviziei de imobiliare din cadrul Volksbank. Dacă nici cea de-a treia licitaţie nu se finalizează cu un rezultat, rămâne la latitudinea fiecărei bănci să decidă dacă va merge în continuare pe acelaşi preţ sau îl mai scade.

Cumperi, dar nu ştii ce cumperi
O problemă întâmpinată în procesul de licitaţie apare atunci când ofertantul doreşte să vadă proprietatea. Sunt puţine cazuri în care proprietarii bunurilor executate sunt dispuşi să deschidă uşa unui posibil locatar.
Persoanele care nu îşi plătesc ratele la creditul ipotecar timp de 90 de zile consecutiv riscă să fie executate. Cel puţin aşa este regula, însă băncile preferă să păsuiască debitorii, deoarece procesul de executare este unul greoi. „Pentru o bancă nu e importat imobilul, ci clientul, şi încearcă să găsească soluţii pentru continuarea creditului”, mai precizează Daniel Tudor.
Andrada Ghira
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 15/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cu cat au crescut proprietarii pretul imobilelor pe timp de criza
• ( 13/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii incep sa cumpere mai multe proprietati imobiliare
• ( 13/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romania nu a stiut sa sustina piata imobiliara
• ( 13/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata chiriilor: oferte multe, preturi mari
• ( 06/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: "Prima casa" trebuie finalizata in 18 luni, perioada in care nu se platesc rate
• ( 06/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Chilipiruri imobiliare: 30.000 de euro o garsoniera in Bucuresti
• ( 06/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 29/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Egiptenii vor sa construiasca 33.000 de locuinte in Romania
• ( 24/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Ghidul cumparatorului istet de casa veche
• ( 23/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum sa faci bani din imobiliare
• ( 18/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile pentru birouri s-au redus cu peste 40% intr-un an
• ( 18/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Asigurarea obligatorie a locuintelor ar putea intra in vigoare din vara
• ( 12/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 10/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Imobilele de lux s-au ieftinit cu 50% in doua luni
• ( 10/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Creditarea pentru locuinte, accesibila si fara Prima casa
• ( 08/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Craiova: Vanzarea locuintei pe timp de criza, o mare problema
• ( 08/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: 60.000 de euro, pret-etalon pentru doua camere noi
• ( 08/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Dezvoltatorii imobiliari momesc clientii cu ofertele de anul trecut
• ( 08/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 05/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 05/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 04/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 04/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Scaderile din constructii si comert au tras in jos economia romaneasca
• ( 01/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Topul celor mai scumpe vile din Capitala
• ( 24/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 23/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Prima casa, doar cu certificat energetic
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Magheru si Calea Victoriei, mai ieftine cu 50%
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Oportunitatile crizei: casele executate, la jumatate de pret
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Ce case poti cumpara cu 10.000 de euro
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul locuintelor va scadea in medie cu 15%
Pagina 5 / 43
<<<12345678910>>>