Hagi stabileste un record imobiliar de criza08/02/2010 
Într-o vreme în care tranzacţiile imobiliare sînt îngheţate, Gheorghe Hagi a reuşit să obţină un preţ bun pentru o vilă din Constanţa, ochită de oficiali chinezi pentru a-şi stabili acolo consulatul.
După ce au vizitat aproape 20 de case din Constanţa, chinezii s-au hotărât să achiziţioneze vila marelui fotbalist. Conform unui agent imobiliar constănţean, tranzacţia, ale cărei negocieri au durat mai multe luni, s-a concretizat contra sumei de 4.000.000 de euro, scrie Libertatea.

Consulatul a fost deschis oficial, joi, în prezenţa consulului general al Chinei la Constanţa, Wang Tieshan, al ambasadorului chinez în România, Liu Zengwen, a oficialităţilor locale dobrogene, dar şi a soţiei fostului fotbalist, Marilena Hagi. Învara anului trecut, posibila vânzare a acestei case învolburase apele în familia lui Hagi, presa constănţeană speculând că disensiunea ar putea duce la un divorţ răsunător.
Părinţii Marilenei, cei care îi lăsaseră moştenire imobilul, erau afectaţi că acesta va fi înstrăinat de ginerele lor şi răciseră relaţiile cu acesta.
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Liber la vanzarea locuintelor ANL
• ( 11/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 10/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza din imobiliare, vazuta de cel mai discret investitor din domeniu
• ( 08/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Suprafata spatiilor de birouri livrate in Capitala va scadea cu 60% in 2010, iar cererea va stagna
• ( 08/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Hagi stabileste un record imobiliar de criza
• ( 02/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cand se termina criza din imobiliare?
• ( 25/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: 7 milioane de euro, cea mai scumpa casa din Romania
• ( 21/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Topul celor mai scumpe imobile din tara
• ( 21/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Statul a oprit intoarcerea pretului la apartamente vechi cu 4 ani in urma
• ( 20/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Seful Regatta: Statul are in pix scumpirea caselor noi cu 10%
• ( 18/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Impozitul Vladescu, pentru cei care etaleaza bogatia
• ( 11/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata imobiliara, blocata si anul acesta
• ( 11/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza diminueaza numarul de locuinte
• ( 08/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii cu multe case, sursa de bani la buget
• ( 08/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: 10 cifre pe care trebuie sa le ai in vedere pentru a-ti vinde casa pe timp de criza
• ( 24/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Promotii de sarbatori la apartamentele noi
• ( 24/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Poveste de succes pe timp de criza
• ( 24/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 16/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum alegem hota potrivita
• ( 16/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Pensiunile la munte, vandute in pierdere
• ( 15/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartament nou sau vechi?
• ( 01/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul apartamentelor vechi a scazut usor si in noiembrie
• ( 01/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 27/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele din Bucuresti, mai ieftine cu 45%
• ( 27/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Intretinerea se dubleaza la apartamentele noi
• ( 18/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente inchiriate cu ziua
• ( 17/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 10/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente noi, cu dormitor fara ferestre
• ( 10/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Terasa ieftineste apartamentul cu 10%
• ( 06/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cladirile verzi, o investitie de perspectiva
Pagina 6 / 43
<<<12345678910>>>