Unii patroni nu s-au lăsat pradă crizei financiare, ci s-au luat la trântă cu ea. Lovitura de graţie, care pune criza pe fugă, pare să fie muncă mai multă pe bani mai puţini şi investiţii, care să garanteze profitul în 2010.
Criza financiară, care pentru unii oameni de afaceri a adus ciumă, în acest caz aflându-se mii de firme care au fost nevoite să tragă obloanele, pentru alţii s-a comportat ca o mumă. “Am muncit mai mult, am descoperit diverse oportunităţi şi provocări din care am avut de câştigat din această perioadă de criză. Câştigul se va vedea în anul următor”, ne-a spus Simona Vetelanu, director general al agenţiei de turism Travel Biz.
O mare dilemă este cum va evolua cursul monedei europene în anul viitor. Oamenii de afaceri sunt optimişti şi speră să nu depăşească prea mult pragul actual. “Bugetul pentru anul 2010 l-am făcut cu un curs al euro de 4,3 lei. Sperăm să nu depăşească acest prag pentru că calculele le facem în lei, salariile le plătim în lei. Dacă moneda euro va creşte, vom face ajustări bugetare pe parcurs. Noi, ca agenţie turistică, nu suntem prea afectaţi de fluctuaţile euro, pentru că încasăm euro şi plătim mai departe tot euro. Din punctul ăsta de vedere suntem oarecum protejaţi”, ne-a spus Simona Veteleanu.
Travel Biz este o agenţie de turism corporate, se ocupă mai mult cu turismul de afaceri sau cu cel al salariaţilor companiilor, de organizarea de evenimente, dar odată cu criza s-a încercat extinderea afacerii. “Anul acesta am intrat foarte agresiv şi pe piaţa turismului individual. Am reuşit să trimitem în vacanţă în jur de 1.000 de turişti, chiar dacă nu avem chartere proprii, prin oferirea de pachete turistice personalizate”, spune Simona Veteleanu.
Bugetul agenţiei de turism pentru anul următor arată diferit faţă de cel de acest an, dar în bine. “Anul acesta am făcut angajări, bugetul de salarizare pentru 2010 este mai mare cu 10%, iar cel pentru promovare, cu 15% mai mare”, a precizat Simona Veteleanu. Ponderea procentului mai mare de salarizare din buget se va vedea direct în salariile angajaţilor, iar banii în plus pentru promovare vor fi folosiţi “în contextul crizei economice, pentru o comunicare şi o apropiere de clienţi”.
Oamenii de afaceri speră ca anul viitor să fie un an mai bun din punct de vedere financiar. “Pentru anul 2010 sperăm la o cifră de afaceri în creştere, de 10-15%, până la 6,5 milioane de euro, şi un profit mai mare ca acela de anul acesta. Mai credem că vom munci la fel de mult ca în acest an în 2010, dar pe venituri mai bune ca acum”, a adăugat Simona Veteleanu.
Despre ce ar putea face statul pentru ajutarea mediului de afaceri, directorul general al Travel Biz spune că o primă măsură ar putea fi ca accesul la credite să fie mai facil, scutiri de impozite, pe o perioadă cel puţin sau pentru anumite segmente, precum şi plata TVA la momentul în care se face încasarea banilor. “Dacă pentru promovarea României s-a mai făcut câte ceva, comparativ cu anii trecuţi, pe partea de incomming nu s-a făcut nimic. Trebuie luate măsuri şi pentru promovarea externă a turismului românesc intern”, mai spune Simona Veteleanu, adăugând că o altă facilitate din partea statului ar fi ca Ministerul de Finanţe să nu mai pună presiune pe încasarea taxelor fără a ţine cont de greutăţile pe care le întâmpină oamenii de afaceri, care au la rândul lor facturi neîncasate.
Investiţii la Travel Biz “Anul acesta a fost o oportunitate din punctul de vedere al investiţiilor. Pentru investiţiile făcute în această perioadă am plătit mai puţin cu până la 10%, comparativ cu anul trecut”, mai spune Simona Veteleanu. În această perioadă, Travel Biz a investit în jur de 15.000 de euro în câteva site-uri unde se vor putea face rezervări online atât pentru transport aerian, cât şi pentru cazare în România.
Nicu Stan
|