Falimentul darama cartierul Planorama29/10/2009 
Unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare începute acum patru ani lasă fără case sute de păgubiţi.

Patronii dau bir cu fugiţii. Compania Euro Habitat SRL, finanţatoarea proiectului Planorama, e în prag de faliment. Mai mulţi clienţi păgubiţi, care au achitat chiar şi integral apartamentele lansate în 2005, cer în instanţă intrarea în insolvenţă a firmei. Termenele au fost amânate până acum din motive de neprezentare a unei părţi sau lipsa apărătorului şi sunt programate în fiecare săptămână, până la mijlocul lui decembrie.

Surse din interiorul firmei spun însă că, între timp, directorul general al companiei, Yaron Bone, încearcă să înstrăineze activele societăţii şi să se facă nevăzut cu banii
care mai pot fi obţinuţi.

 
La începutul acestei săptămâni, el a vândut la preţ de dumping două dintre cele patru blocuri - este vorba despre cele aflate în stadiu incipient de construcţie.
 
Asta după ce, în luna martie, a încheiat un contract prin care Euro Habitat cedează toate drepturile şi obligaţiile către firma Rei Capital Real Estate SRL, în schimbul a 300 de lei. Administratorul acestei societăţi este însă nimeni altul decât Yaron Bone.

Primul bloc este aproape finalizat, dar nu are utilităţi

În acest moment însă, şantierul pare abandonat - nici un apartament din cele patru blocuri, cât trebuia să aibă complexul, nu a fost predat proprietarului său.

Principalul motiv este lipsa utilităţilor, spun păgubiţii. „Se aude că grupul trafo instalat în blocul T3 (cel mai avansat din punct de vedere al execuţiei) nu face faţă consumului mediu estimat pentru toate apartamentele. Până în momentul asta nu s-a confirmat însă”, afirmă Mihai P.

Reprezentanţii firmei nu sunt însă de găsit şi, pe la colţuri, angajaţii care au mai rămas îşi caută un nou loc de muncă. Pe de-o parte, secretara lui Yaron Bone susţine că e bolnavă, iar la sediul central nu răspunde nimeni. Florin Georgel Milos, administratorul care apare în actele
Euro Habitat spune că firma e în curs de lichidare.

 
„După mişcările pe care le fac, eu cred că nu vor mai rămâne mult în ţară. Eu am venit în calitate de administrator, dar, după ce am văzut ce se întâmplă, mi-am dat demisia. Am văzut însă că ei continuă să facă operaţiuni în numele meu”, afirmă Milos.
 
Potrivit acestuia, atmosfera de lucru era greu suportabilă. „Veneau clienţii şi plângeau disperaţi că ei plătesc credite şi ipoteci, iar şefii îi trimiteau la plimbare şi-i amânau”, povesteşte fostul administrator.

  • Proiectul Planorama este unul dintre primele complexuri rezidenţiale de mari dimensiuni, care trebuia să aibă 1.200 de apartamente.

  • Acesta a fost lansat cu mare pompă în 2005 şi avea ca prim termen de finalizare iunie 2007. Preţul unei locuinţe era între 57.000 şi 95.000 de euro.
După mai bine de doi ani de amânări, pe şantier au rămas trei blocuri ridicate a câte 15 etaje fiecare, aflate în diferite stadii de construcţie - dar nici unul funcţional - şi fundaţia celei de-a patra clădiri. În jur de 500 de locuinţe au fost achiziţionate, parte din ele achitate integral sau parţial.
  • Proiectul a fost finanţat de Piraeus Bank, ce deţine încă ipotecă asupra tuturor spaţiilor comune şi a majorităţii apartamentelor.
NEACOPERIŢI ÎN ACTE

Contractele încheiate de beneficiarii locuinţelor favorizează dezvoltatorul

Sute de păgubiţi aşteaptă încă să-şi ia în primire locuinţele sau măcar să-şi recupereze o parte din bani, dacă nu vor putea toată suma.

„Structura contractului de vânzarecumpărare semnat de beneficiari este în defavoarea acestora, conţinând clauze ce impuneau un acord din partea dezvoltatorului ulterior momentului în care beneficiarii achitau întregul preţ. Este situaţia în care ei se găsesc astăzi, când, deşi şi-au plătit locuinţa, dezvoltatorul refuză încheierea actului adiţional şi transferarea proprietăţii”, afirmă Romeo Cosma, managing partner Cosma&Asociaţii.

Potrivit acestuia, păgubiţii pot obţine câştig în instanţă, dar este aproape exclusă recuperarea banilor. Specialiştii în insolvenţă sunt de părere că transferurile realizate de Euro Habitat demonstrează că nu-şi mai pot achita datoriile şi singura şansă a clienţilor este să-şi ceară drepturile în instanţă cât mai repede, pentru a-şi putea recupera investiţiile.

„Dacă intră în insolvenţă, lichidatorul poate verifica toate contractele încheiate în ultimii trei ani şi poate anula tranzacţiile nefavorabile”, explică Teodor Nicolae, de la RVA Insolvency Specialists.
Teodora Trandafir
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 11/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza diminueaza numarul de locuinte
• ( 08/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii cu multe case, sursa de bani la buget
• ( 08/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: 10 cifre pe care trebuie sa le ai in vedere pentru a-ti vinde casa pe timp de criza
• ( 24/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Promotii de sarbatori la apartamentele noi
• ( 24/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Poveste de succes pe timp de criza
• ( 24/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 16/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum alegem hota potrivita
• ( 16/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Pensiunile la munte, vandute in pierdere
• ( 15/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartament nou sau vechi?
• ( 01/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul apartamentelor vechi a scazut usor si in noiembrie
• ( 01/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 27/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele din Bucuresti, mai ieftine cu 45%
• ( 27/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Intretinerea se dubleaza la apartamentele noi
• ( 18/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente inchiriate cu ziua
• ( 17/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 10/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente noi, cu dormitor fara ferestre
• ( 10/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Terasa ieftineste apartamentul cu 10%
• ( 06/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cladirile verzi, o investitie de perspectiva
• ( 03/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Investitiile romanilor in imobiliarele din Bulgaria si Ungaria, lovite de criza
• ( 30/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Dolj: Cum ajung bancile sa crediteze statul
• ( 30/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele si-au reluat ieftinirea
• ( 29/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Falimentul darama cartierul Planorama
• ( 27/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 5.500 de apartamente noi isi cauta stapan
• ( 26/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 20/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat de greu vinzi casa daca tii la pret
• ( 17/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum vor sa profite dezvoltatorii imobiliari de clienti
• ( 16/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Primavara ar putea aduce dezghetul in imobiliare
• ( 15/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 14/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: In ce proprietati imobiliare poti investi 10.000 de euro
• ( 09/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele de doua camere au ajuns la pret de garsoniere
Pagina 6 / 43
<<<12345678910>>>