30/09/2009 

Recordul absolut pe piaţa chiriilor îl deţine o femeie din Craiova, care are declarate la Fisc 24 de imobile pe care le deţine în proprietate. În Dolj, sunt 120 de persoane care deţin mai mult de patru case, apartamente, spaţii comerciale închiriate. Primii cinci proprietari de top au încasat chirii de aproape trei milioane de lei pe an.

O persoană din Craiova s-a aranjat pe viaţă. Ar putea să nu mai muncească niciodată şi tot s-ar număra printre bogaţii urbei. Persoana fizică despre care vorbim deţine în proprietate 24 de imobile (case, apartamente, spaţii comerciale) pe care le are închiriate. Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj informează, la solicitarea GdS, că persoana fizică despre care vorbim are declarate 24 de imobile închiriate. Proprietara, căci este vorba despre o femeie, are înregistrate la Finanţe 16 contracte de închiriere pentru cele 24 de imobile (cel mai probabil, a închiriat mai multe imobile aceleiaşi persoane), multe dintre acestea fiind spaţii comerciale. Ea primeşte anual o chirie de 110.652 de lei, potrivit DGFP Dolj, iar impozitul pe care îl plăteşte statului este de 17.706 lei pe an. Pe lună înseamnă 9.221 de lei, fără să ridice un deget. Femeia nu încasează cea mai mare chirie din judeţ, ci ca sumă este chiar modică pe lângă alţii, cu chirii mult mai „bănoase“. Totuşi..., chiria trece, proprietăţile rămân.

„Rechinii“ chiriilor

Cazul nu este singular, pentru că sunt persoane care câştigă din chirii mult mai mult decât femeia în cauză. Există mulţi craioveni care trăiesc regeşte din chirii, fie că aceştia au spaţii comerciale, fie că au locuinţe. Aceeaşi instituţie ne informează că primele cinci chirii încasate în Craiova de către persoane fizice totalizează 2.934.775 de lei pe an (29 de miliarde de lei vechi). Adică cinci oameni din Craiova încasează chirii comparabile cu bugetul pe un an al unei comune din Dolj. În medie, cei cinci craioveni câştigă anual din chirii 587.000 de lei. Ceea ce înseamnă că o persoană câştigă din cedarea folosinţei bunurilor cât salariul minim pe economie lunar primit de 978 de persoane.

120 de multiproprietari

Potrivit datelor solicitate de la DGFP Dolj, fiecare dintre cele 120 de persoane fizice au declarate la Fisc peste patru locuinţe închiriate. Adică fiecare dintre cei 120 de localnici ai judeţului au de la patru până la 24 de imobile. Povestea de succes a proprietarilor de apartamente care obţin venituri din chirii nu se opreşte aici. Numărul total al doljenilor care au declarat la stat că primesc bani pentru că au luat chiriaşi în proprietăţile lor este impresionant. Numărul contribuabililor care au declarat venituri din chirii la DGFP Dolj este de 10.928 de persoane, spun cei de la Fisc. Şeful instituţiei spune că cifra nu este reală, fiind mai mulţi cei care închiriază imobile fără a încheia şi contracte înregistrate la Fisc.
„Cred că sunt mai multe contracte de închiriere în realitate decât cele declarate, dar nu avem cum să le verificăm. Organul fiscal nu are acces în spaţiul privat al contribuabilului. Sumele care provin din cedarea folosinţei bunurilor sunt mult mai mari în realitate, dar proprietarii de apartamente nu încheie contracte de închiriere, ci rămân la mica înţelegere. Nu avem de unde să ştim exact amploarea fenomenului, dar dacă ne uităm la anunţurile de închirieri din ziar, acestea sunt mai multe în comparaţie cu ce se declară la Finanţe“, a spus Eugen Călinoiu, directorul coordonator al DGFP Dolj.
Şeful Fiscului doljean susţine că la un oraş cu 100.000 de apartamente, cum este Craiova, şi cu 300.000 de oameni sunt puţine chiriile declarate la stat pentru care se plăteşte impozit. O garsonieră în Craiova se închiriază cu preţuri pornind de la 100-150 de euro (în funcţie de zonă şi de dotări). Chiria pentru un apartament cu două camere este de minimum 150-200 de euro, iar pentru unul cu trei camere, aproximativ 250-300 de euro sau chiar mai mult, dacă este închiriat către o persoană juridică.

Cred că sunt mai multe contracte de închiriere în realitate decât cele declarate, dar nu avem cum să le verificăm. Organul fiscal nu are acces în spaţiul privat al contribuabilului. Sumele ce provin din cedarea folosinţei bunurilor sunt mult mai mari în realitate, dar proprietarii de apartamente nu încheie contracte de închiriere, ci rămân la mica înţelegere“.

Eugen Călinoiu, director coordonator al DGFP Dolj
Ramona Olaru
Sursa: Gazeta de Sud
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 09/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele de doua camere au ajuns la pret de garsoniere
• ( 09/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 08/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Birourile se inghesuie in nordul Capitalei
• ( 07/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Zonele cu cele mai scumpe locuinte vechi
• ( 05/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Valoarea tranzactiilor imobiliare , nici 7% din cea de anul trecut
• ( 03/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Evolutia gradului de neocupare a cladirilor de birouri
• ( 30/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 30/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Oferiti vanzatorilor de apartamente cu 15% mai putin
• ( 30/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile spatiilor comerciale s-au prabusit
• ( 28/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 25/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Garsoniera de 55.000 costa azi 15.000 de euro
• ( 25/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Socoteala de acasa nu merge si la Targul de case
• ( 25/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 155.000 de euro vila pe model american in Balotesti
• ( 25/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Oferta de criza la targul tIMOn
• ( 24/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente cu 420 de euro metrul patrat la tIMOn
• ( 24/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Doar sapte din 100 de apartamente noi din Bucuresti au cumparator
• ( 24/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cumparatorii angro spera in profituri de 10%
• ( 21/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 21/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Dezvoltatorii sustin ca piata imobiliara s-a deblocat
• ( 17/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Programul "Prima casa" are efect economic zero
• ( 15/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 10/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Case de lux in Pipera, cu 50% mai ieftine
• ( 09/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 07/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Solutie a la Cluj: Bursa imobiliara pentru deblocarea pietei
• ( 03/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza readuce trocul
• ( 03/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile apartamentelor vechi au scazut cu 40% fata de anul trecut
• ( 01/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Topul celor mai scumpe case de vanzare pe internet in Romania
• ( 01/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Proprietarii scad preturile apartamentelor vechi, dezamagiti de "Prima casa"
• ( 01/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Casele s-au ieftinit cu 40%
• ( 28/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
Pagina 7 / 43
<<<12345678910>>>