Inflaţia imobiliară generată de programul “Prima casă” face ca preţurile locuinţelor din capitala României să fie din nou mai mari decât preţurile celor din capitala Germaniei, potrivit unei analize a portalului de business money.ro. În ultimele luni, criza imobiliară a făcut ca pretenţiile proprietarilor de apartamente vechi din Bucureşti să scadă la valori comparabile cu cele ale proprietarilor imobilelor din capitala Germaniei. Însă anunţarea programului guvernamental „Prima casă“ a adus o scumpire a apartamentelor vechi deoarece proprietarii speră că acest program va fi o bună oportunitate pentru a mai recupera din diferenţa faţă de preţurile practicate în perioada de glorie a pieţei. Diferenţa este mare mai ales în cazul apartamentelor cu două camere, cele ale căror preţuri s-au apreciat semnificativ în România după apariţia programului „Prima casă“. „Este o diferenţă dată de caracterul atipic al pieţei imobiliare din România.
Mă aşteptam ca «Prima casă» să genereze acest efect, deşi eu cred că în prezent nici o scumpire nu este justificată. Piaţa imobiliară din România a ajuns o piaţă a valorilor: locuinţele până în 60.000 de euro şi cele peste 60.000 de euro“, spune expertul imobiliar Liviu Ureche.
În capitala Germaniei, apartamentele cu două camere au preţuri mai mult decât rezonabile, mai ales pentru cei care nu vor să stea aproape de centru. Vorbim despre locuinţe cu suprafeţe de peste 48 de metri pătraţi. O astfel de locuinţă în districtul Spandau costă 38.000 de euro, în vreme ce în districtul Treptow un apartament cu o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi costă 39.000 de euro. În Neuköln, o locuinţă cu caracteristici similare costă 43.000 de euro. Cu 45.000-50.000 de euro se poate achiziţiona un apartament în Friedrichshain, în vreme ce cu 60.000 de euro se poate tinde către o zonă situată aproape de centru. În Bucureşti, preţul mediu pentru un apartament cu două camere este de 58.000 de euro, în vreme ce majoritatea ofertelor se situează între 53.000 de euro şi 65.000 de euro. Este vorba despre apartamente cu două camere confort I situate în zonele decente ale cartierelor din Capitală pentru care în urmă cu o lună se cereau mai puţin de 50.000 de euro.
Valentin Baesu
|