Preturile la vile s-au injumatatit, au reaparut rechinii imobiliari01/07/2009 
Preţurile la vile au devenit accesibile, comparativ cu anul 2008, iar piaţa dă semne timide de revenire
Chiar dacă piaţa a început să se mai mişte faţă de începutul anului în cea ce priveşte vânzările de case, numărul tranzacţiilor este mult mai mic faţă de anul trecut. “Faţă de începutul anului, când tranzacţiile cu case erau răzleţe, în această perioadă piaţa s-a mai deblocat datorită faptului că preţurile au devenit mai accesibile, fiind mai mici cu până la 60% faţă de 2008. Spre exemplu luna trecută au fost vândute aproximativ 20 de proprietăţi. Faţă de 2008 numărul tranzacţiilor este cu 50% mai puţine” ne-a spus Matei Maloş, general manager al site-ului imobiliar magazinuldecase.ro.

O mare parte din tranzacţii sunt efectuate de către cumpărători finali, care vor locui în proprietăţile cumpărate şi care anul trecut nici nu visau la o casă, din cauza preţului mare, iar cealaltă parte sunt investitorii care vor să profite la rândul lor de preţurile mici.
“Cei mai mulţi dintre cumpărătorii de case din această perioadă, aproximativ 70%, sunt cumpărători finali. Restul de 30% a cumpărătorilor sunt speculanţii care s-au reactivat, rechinii imobiliari, şi fac investiţii gândind că piaţa s-a liniştit” a amintit Matei Maloş.

Cel mai puţin s-au ieftinit proprietăţile de lux. “Situaţia trebuie privită diferenţiat în funcţie de segmentul de piaţă căruia i se adresează produsul imobiliar respectiv. Cele mai mari scăderi au fost pe segmentul dedicat clasei medii şi medii plus, între 15 şi 35%. În ceea ce priveşte segmentul de lux scăderile au fost mai mici. Proprietăţile de lux au preţuri mai mici cu 10-20%, comparativ cu anul 2008” ne-a spus Irina Petrescu, Partener ESOP Consulting.

Cum vor evolua preţurile caselor până la finalul acestui an? Părerile experţilor sunt împărţite. “Se simte o rezistenţă din partea vânzătorilor că nu vor să mai lase la preţ. O scădere accentuată a preţurilor nu va mai fi. Important este să se relaxeze creditarea, ca lucrurile să rămână măcar cum sunt acum” a amintit Matei Maloş.

Alţi actori din piaţa imobiliară susţin că preţurile pot chiar să crească. “E posibil ca spre sfârşitul anului, pe fondul creşterii costurilor la materialele de construcţii, deblocarea creditării şi a programului “Prima Casă”, preţurile care în acest moment sunt corecte şi refelctă realitatea, să crescă uşor cu 5-10%” a mai spus Irina Petrescu.

Preţuri la case

În cartierul Green City Residence, care se construieşte în comuna 1 Decembrie, compus din 356 de case, având ca termen de finalizare toamna acestui an, metrul pătrat construit de vilă costă 744 de euro, preţ final. În preţ intră şi o suprafaţă de teren de 187 de metri pătraţi. În prelungirea Ghencea, potrivit site-ului magazinuldecase.ro casele au un preţ de aproximativ 800 de euro metrul pătrat, în timp ce în cartierul Giuleşti se pot găsi case şi cu 570 de euro metrul pătrat. “Preţurile sunt preţuri de listare şi în urma negocierilor mai pot scădea cu până la 20%” a amintit Matei Maloş.

Nicu Stan
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 08/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Mobilierul de gradina, intre tendinte si posibilitati
• ( 08/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 08/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 07/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 01/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile la vile s-au injumatatit, au reaparut rechinii imobiliari
• ( 01/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Investitorii incep sa-si imprumute clientii ca sa-si vanda casele
• ( 30/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 30/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi, mai profitabile decat cele vechi
• ( 29/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 29/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza ieftineste casa in regie proprie
• ( 25/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanul mediu se califica la prima casa de doua camere doar cu familia
• ( 25/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Amenda de 500 de lei daca nu-ti asiguri casa
• ( 25/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Tranzactiile imobiliare dau inapoi cu trei ani
• ( 23/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Francezii finanteaza locuinte pentru tineri
• ( 23/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Moldova: A crescut numarul tranzactiilor imobiliare
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Prima Casa cuprinde si locuintele inca neconsntruite
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Primul outlet de case din Romania
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Impact a lansat solutii pentru prima casa
• ( 15/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata birourilor de lux, afectata de recesiune
• ( 10/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Gradina in stil englezesc
• ( 10/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 08/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Tun imobiliar. Gratie judecatoarei lui Constanda, Parcul Tineretului va fi burdusit cu vile de lux
• ( 08/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Ofertele speciale vand orice, chiar si terenurile
• ( 05/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 05/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 400 de milioane de euro pentru proprietati in Romania
• ( 05/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii nu-si mai vand apartamentele
• ( 03/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 01/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
Pagina 9 / 43
<<<12345678910>>>