30/06/2009 
Clientul care vrea o locuinţă mai scumpă de 60.000 de euro, dar nu are banii de avans, trebuie să mai facă un credit cu ipotecă.

Mai puţin funcţional în Capitală, programul „Prima casă” va întâmpina ceva probleme când va veni vorba despre sume mai mari de 60.000 euro, şi asta din cauza preţurilor la imobile, care sunt mult mai mari decât în provincie. Astfel că, dacă o persoană care se încadrează din punct de vedere salarial pentru „Prima casă”, dar vrea un apartament de 100.000 de euro va trebui să-şi mai facă un împrumut, în cazul în care nu are restul banilor.

„Dacă cineva doreşte o casă mai scumpă de 60.000 de euro şi nu are restul banilor, banca îi poate da un alt credit care să fie garantat printr-un imobil al părinţilor sau al alteirude, darfără dobânzi preferenţiale”, ne-au declarat surse bancare.

În principiu, banca nu facilitează cu nimic creditul, chiar dacă primul este securizat total de guvern. „Dacă acest client îndeplineşte condiţiile necesare, el poate apela şi la alte produse existente deja în portofoliul Millennium Bank. De exemplu, poate contracta mai întâi un credit de nevoi personale cu ipotecă, a cărui valoare maximă poate ajunge până la 150.000 de euro (sau echivalentul în lei), pe care să-l folosească pentru a achita avansul la creditul ipotecar din cadrul programului «Prima casă».

Imobilul ipotecat pentru creditul de nevoi personale cu ipotecă poate fi al părinţilor”, spun oficialii Millennium Bank. Acelaşi lucru este valabil şi la UniCredit Ţiriac, unde clientul poate obţine maximum 20.000 fără ipotecă, restul necesitând şi o garanţie.

S-a refeliat fondul de garantare

Ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, a finalizat lista cu distribuirea prorata a plafoanelor de garantare a băncilor din programul „Prima casă”. Astfel că BCR a primit 308 milioane de euro în timp ce BRD - Groupe Societe Generale - doar 171 milioane de euro. A treia bancă pe listă este Alpha Bank - de 68,5 milioane. „Părerea mea este că, în prima parte, practic până pe 15 iulie cel târziu, dacă e să discutăm de toate băncile, el va intra în efectivitate şi oamenii vor putea să ia credite”, a declarat, ieri, ministrul finanţelor, vorbind despre perioada până la implementare a programului guvernamental pornit la începutul verii.

CLASAMENT

Top cinci bănci, implicate în program



Paul Barbu
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 27/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi trimit chiriasii de lux in cartier
• ( 27/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele cu doua camere s-au scumpit
• ( 22/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 21/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestiul umileste din nou Berlinul la preturile apartamentelor
• ( 20/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 17/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 15/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 15/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Constructia unei locuinte, imposibila prin Prima Casa
• ( 14/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 14/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile pentru spatiile comerciale scad si in 2010
• ( 08/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Mobilierul de gradina, intre tendinte si posibilitati
• ( 08/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 08/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 07/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 01/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile la vile s-au injumatatit, au reaparut rechinii imobiliari
• ( 01/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Investitorii incep sa-si imprumute clientii ca sa-si vanda casele
• ( 30/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 30/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi, mai profitabile decat cele vechi
• ( 29/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 29/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza ieftineste casa in regie proprie
• ( 25/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanul mediu se califica la prima casa de doua camere doar cu familia
• ( 25/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Amenda de 500 de lei daca nu-ti asiguri casa
• ( 25/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Tranzactiile imobiliare dau inapoi cu trei ani
• ( 23/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Francezii finanteaza locuinte pentru tineri
• ( 23/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Moldova: A crescut numarul tranzactiilor imobiliare
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Prima Casa cuprinde si locuintele inca neconsntruite
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Primul outlet de case din Romania
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Impact a lansat solutii pentru prima casa
Pagina 9 / 43
<<<12345678910>>>