10/06/2009 
Cine doreşte locuinţe mai scumpe prin acest program vine cu diferenţa de bani de acasă.
Persoanele care vor să-şi achiziţioneze o locuinţă mai scumpă de 60.000 de euro prin programul guvernamental „Prima casă“ vor trebui să vină cu finanţare suplimentară, dat fiind că diferenţa dintre plafonul garantat de stat, de 60.000 de euro, şi preţul casei nu va fi finanţată prin acest program. Potrivit unor surse guvernamentale citate de MEDIAFAX, „clientul va aduce de acasă partea din valoarea locuinţei care depăşeşte 60.000 de euro, iar la casele cu un preţ până la acest nivel garantat de stat va trebui să aibă avansul de 5% plus dobânda pe trei luni“.

Dobânda aferentă unui interval de trei luni va fi adăugată avansului pentru ca băncile comerciale să nu fie nevoite să constituie provizioane înainte de executarea garanţiei statului, care intervine la 90 de zile de la înregistrarea restanţelor la plată.
De asemenea, sursele au precizat că normele metodologice ale programului vor stabili criterii de intrare pentru bănci, cum ar fi plafoane maxime pentru dobânzile şi comisioanele practicate.

20 de bănci s-au arătat interesate să participe la programul guvernamental de garantare a creditelor ipotecare, în limita a 60.000 de euro.

Potrivit ofertelor transmise Ministerului de Finanţe, dobânzile anuale efective la creditele în euro, calculate în funcţie de dobânda de referinţă Euribor, sunt cuprinse între 5,5 şi 14%, iar cele la creditele în lei, calculate în funcţie de referinţa Robor, între 13 şi 23%. Programul va deveni operaţional la sfârşitul acestei luni, iar autorităţile speră că tot mai mulţi solicitanţi de credite se vor orienta către locuinţe noi.
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Impact a lansat solutii pentru prima casa
• ( 15/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata birourilor de lux, afectata de recesiune
• ( 10/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Gradina in stil englezesc
• ( 10/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 08/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Tun imobiliar. Gratie judecatoarei lui Constanda, Parcul Tineretului va fi burdusit cu vile de lux
• ( 08/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Ofertele speciale vand orice, chiar si terenurile
• ( 05/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 05/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 400 de milioane de euro pentru proprietati in Romania
• ( 05/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii nu-si mai vand apartamentele
• ( 03/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 01/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 29/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Paradisul imobiliar Bucuresti-Ilfov, pe cale de disparitie
• ( 27/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 21/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Asigurarea obligatorie a caselor, amanata
• ( 19/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele ceausiste, speranta imobiliarilor
• ( 12/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cele mai ieftine locuinte noi din tara
• ( 08/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Fratii Negoita ieftinesc apartamentele cu peste 38.000 de euro
• ( 07/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Pret de criza: apartamentele vechi cu doua camere au ajuns sub 1.000 de euro/mp
• ( 06/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Topul ieftinirii apartamentelor vechi pe cartiere, in Capitala
• ( 06/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Intra bani de la stat in bancile de locuinte
• ( 06/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul apartamentelor a ajuns la un nou minimum
• ( 04/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Topul ieftinirii apartamentelor vechi pe cartiere, in Capitala
• ( 29/04/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 29/04/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriasii ANL isi vor putea cumpara locuintele
• ( 27/04/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Udrea sprijina statiunea montana de 200 de milioane de euro
• ( 27/04/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Ieftinirea caselor nu revigoreaza piata imobiliara
• ( 23/04/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza a scazut chiria in mall cu 20%
• ( 22/04/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Fratii Negoita pregatesc 3.500 de locuinte noi
• ( 22/04/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Mii de locuinte noi anuntate in Capitala in plina criza
• ( 16/04/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Un dezvoltator imobiliar sparge gheata: 320 de apartamente noi in Bucuresti
Pagina 10 / 43
<<<12345678910>>>