Ofertele speciale vand orice, chiar si terenurile08/06/2009 
La periferie, preţurile au scăzut chiar şi cu 70%, în timp ce în centru reducerile ajung la circa 25% faţă de valorile de anul trecut.

Tranzacţiile cu terenuri în marile oraşe din ţară au fost aproape inexistente în prima jumătate a anului şi abia au atins 20% din suma înregistrată în aceeaşi perioadă din 2008, spun specialiştii imobiliari.

Potrivit acestora, în lipsa clienţilor, parcelele din cartierele periferice s-au ieftinit cu până la 70%, în timp ce în cazul zonelor centrale, scăderea nu depăşeşte 20%-25% faţă de nivelurile din luna ianuarie.

Nevoia de bani scade preţul la limită

Nicolae M. a achiziţionat recent, în zona Griviţei, un lot de 600 de metri pătraţi (mp) cu 415 euro/mp. Dacă în urmă cu un an, negociase pentru 1.700 euro/mp la doar câteva străduţe distanţă şi renunţase din cauza unor “pretenţii exagerate” ale vânzătorului, acum tranzacţia a fost finalizată după ce fostul proprietar aproape s-a rugat de el să cumpere.

“Avea nevoie urgentă de lichidităţi şi cred că, dacă mă străduiam un pic, obţineam un preţ şi mai mic”, comentează Niculae, care intenţionează să-şi construiască o casă pe noua suprafaţă şi să profite de noile preţuri ale materialelor de construcţii şi mâna de lucru mai ieftină şi mai numeroasă.

În plus
, autorizaţiile ies mai repede de la primării, pentru că numărul cererilor e redus. Astfel de “vânători de chilipiruri” îi pândesc acum pe proprietarii avizi de lichidităţi.


Suprafeţele mici sunt mai căutate

Brokerii imobiliari spun că, în această perioadă, tranzacţiile existente reprezintă în special suprafeţele mici, pentru case şi ofertele speciale, fie că este vorba despre loturi de case, terenuri agricole sau păduri.

“Sunt cereri, de exemplu, pentru zona de Nord din Capitală, între Şoseaua de Centură (Odăi) şi Ionescu Siseşti, unde este în lucru ,,PUZ Nord” din 2007, pe o suprafaţă de aproximativ 700 de hectare. Cu toate că suntem în sectorul 1, aici terenurile au preţuri accesibile pentru cei care vor să-şi construiască o casă, între 150-250 de euro/ metru pătrat, dar până nu este PUZ-ul gata, aceste terenuri sunt în stand-by”, explică Ştefania Trandafir, de la compania de consultanţă imobiliară Remax.

Potrivit acesteia, există în continuare cereri pentru terenuri agricole şi terenuri cu păduri - “cu cât este mai mare
suprafaţa la acestea cu atât sunt mai interesante pentru cumpărători”, susţine reprezentantul firmei imobiliare Remax.


Criza a scos de pe piaţă speculatorii

Dacă de pe piaţă au dispărut speculatorii amatori, la modă în Bucureşti sunt investitorii care dispun de lichidităţi şi care fie au nevoie de suprafeţe pentru afaceri sau să-şi construiască o casă, fie îşi permit să plătească acum, sperând să obţină un preţ bun după ce trece furtuna.

“Terenurile tranzacţionate în Capitală în ultimele luni au fost predominant cele situate în zone centrale, cu suprafeţe cuprinse între 500 şi 2.000 de metri pătraţi. Cumpărătorii ştiu că acesta este un moment propice pentru a achiziţiona astfel de terenuri, pentru care oferta este foarte redusă, fapt care ar putea determina o creştere rapidă a valorii lor la finalul crizei”, e de părere Andrei Sârbu, managing partner la Cold well Banker. Specialiştii susţin că loturile de case se vând numai dacă au toate utilităţile în faţa terenului, acces facil la mijloacele de transport în comun şi dacă au, în apropiere, o grădiniţă, o şcoală şi magazine alimentare. În ceea ce priveşte terenurile agricole, acestea sunt atractive doar acolo unde există cărţi funciare pe toate loturile şi dacă raportul preţ - calitatea solului este unul corect. Cu toate acestea, numărul tranzacţiilor este aproape nesemnificativ faţă de anii trecuţi.
Teodora Trandafir
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 27/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi trimit chiriasii de lux in cartier
• ( 27/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele cu doua camere s-au scumpit
• ( 22/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 21/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestiul umileste din nou Berlinul la preturile apartamentelor
• ( 20/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 17/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 15/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 15/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Constructia unei locuinte, imposibila prin Prima Casa
• ( 14/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 14/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile pentru spatiile comerciale scad si in 2010
• ( 08/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Mobilierul de gradina, intre tendinte si posibilitati
• ( 08/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 08/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 07/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 01/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile la vile s-au injumatatit, au reaparut rechinii imobiliari
• ( 01/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Investitorii incep sa-si imprumute clientii ca sa-si vanda casele
• ( 30/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 30/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi, mai profitabile decat cele vechi
• ( 29/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 29/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza ieftineste casa in regie proprie
• ( 25/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanul mediu se califica la prima casa de doua camere doar cu familia
• ( 25/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Amenda de 500 de lei daca nu-ti asiguri casa
• ( 25/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Tranzactiile imobiliare dau inapoi cu trei ani
• ( 23/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Francezii finanteaza locuinte pentru tineri
• ( 23/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Moldova: A crescut numarul tranzactiilor imobiliare
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Prima Casa cuprinde si locuintele inca neconsntruite
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Primul outlet de case din Romania
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Impact a lansat solutii pentru prima casa
Pagina 9 / 43
<<<12345678910>>>